Duminica 22 Decembrie

Refugiații ucraineni primesc din partea statului român permise de protecție temporară. Oamenii pot să-și găsească un loc de muncă în România


Serviciile de Imigrări din România au început să elibereze primele permise de protecție temporară pentru persoanele refugiate din Ucraina.

Documentele sunt eliberate la cerere, pe loc și sunt valabile un an. Cu ajutorul acestor documente, ucrainenii vor putea să își găsească legal un loc de muncă și să își înscrie copii la orice școală sau grădiniță de pe teritoriul României.

Mii de ucraineni care au decis să rămână la noi în țară au nevoie de acest permis de protecție pentru a se putea angaja sau pentru a le asigura copiilor lor o șansă la o educație normală.

Refugiații din Ucraina au nevoie de un loc de muncă pentru a se susține financiar

ȘtirileProTv a publicat povestea unei mame care a fugit pe 15 martie din Nicolaev împreună cu cei patru copii ai săi cu vârste cuprinse între 15 ani și opt luni, Femeia se află acum în România și nu știe cât va fi nevoită să rămână aici, tocmai de aceea a pornit în căutarea unui loc de muncă. Și-a găsit deja unul, dar are nevoie de un permis de protecție temporară pentru a se angaja și pentru a-i ajuta pe copii săi să își continue școlarizarea. 

Am patru copii. Trebuie să îi dau la școală, la grădiniță. În Nicolaev am lucrat ca bucătar și aici am găsit deja unde să lucrez tot ca bucătar, la un fast-food”, a declarat femeia.

Tot din regiunea Nicolaev a ajuns în România și Aliona, însoțită de fetița ei.

Trebuie să muncesc aici. Am o fiică bolnavă care are nevoie de ajutor medical. Am studii pedagogice și am lucrat ca administrator de birou”, a spus aceasta.

Cetățenii ucraineni trebuie să prezinte doar actul pe baza cu care au intrat în România pentru a obține permisul de protecție

Pentru a intra în posesia permisului de protecție temporară, cetățenii ucraineni trebuie să prezinte doar actul pe baza căruia li s-a permis intrarea în România. Procedura nu durează mai mult de 15 minute, iar documentul obținut le oferă numeroase avantaje.

Șeful Serviciului pentru Imigranți din Galați declară că „Accesul la educație, la activități lucrative pentru a beneficia de permis de ședere în scop de muncă, acces la tratamentul medical în unitățile specializate, precum și șederea legală pe teritoriul României, după trecerea celor 90 de zile care le-au fost acordate la intrarea pe teritoriul României”.

Permisul este valabil un an de la primirea acestuia și se poate prelungi pentru alte șase luni în caz de nevoie.


Comentarii Facebook