Duminica 22 Decembrie

Restricții de circulație pe șoselele din Cluj, din cauza caniculei


Traficul este restricționat în Cluj și în alte județe, Sâmbătă și duminică, respectiv 26 - 27 august 2023, în intervalul orar 12:00-20:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t.

Astfel acest tip de autovehicule nu pot circula în intervalul menționat pe niciunul din sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele Călărași, Ilfov, București, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Botoșani și Iași.

Aceste restricții au fost instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

,,Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă ”, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere 

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

  •  Transporturilor de persoane;
  •  Transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  •  Vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  •  Transporturi funerare;
  •  Transporturi poștale;
  •  Transporturi de echipamente de prim ajutor;
  •  Transporturi pentru distribuire de carburanți;
  •  Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  •  Transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  •  Transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  •  Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  •  Transporturi apă îmbuteliată;
  •  Transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  •  Transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Comentarii Facebook