Duminica 22 Decembrie

Rețea de crimă organizată, care acționa și la Cluj, destructurată de polițiști! Substanțele interzise urmau să fie comercializate și la un festival


Autorităţile române, pe urmele unei reţele care făcea trafic de droguri şi de migranţi! Poliţiştii au descoperit o reţea ce acoperea mai multe ţări. Migranţii, de origine afro-asiatică, erau ţinuţi în condiţii inumane şi transportaţi ilegal pe teritoriul Ungariei, iar mai apoi duşi în Austria. Traficanţii au realizat peste 20 de transporturi. În urma percheziţiilor poliţiştii au reuşit să captureze în judeţul Constanţa peste 2 kilograme de droguri, ce urmau să fie distribuite la un festival. Unele droguri urmau să fie comercializate pe raza județului Cluj.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate - Satu Mare au pus în aplicare, miercuri, 36 mandate de percheziţii domiciliară pe teritoriul României, la o reţea de traficanţi de migranţi şi trafic de droguri de mare risc, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, s-a reţinut că, în cursul anului 2022, mai multe persoane, în principal cetăţeni români, au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, de origine afro-asiatică, pe ruta Ungaria-Austria.

Migranţii, după ce ajungeau ilegal pe teritoriul Ungariei, erau preluaţi de către membrii grupului infracţional din zona localităţii Szeged/ Ungaria şi erau transportaţi, în condiţii precare, până în apropierea localităţii Nickelsdorf/ Austria, pentru suma de 3000 euro pentru fiecare migrant. În cadrul cercetărilor s-a conturat bănuiala rezonabilă că membrii grupului infracţional organizat au realizat peste 20 de transporturi de migranţi pe teritoriul Ungariei. Parte din aceste transporturi au fost interceptate, de către membrii maghiari ai echipei comune de anchetă, pe teritoriul Ungariei, unii dintre organizatori fiind arestaţi preventiv de către autorităţile judiciare din Ungaria", precizează DIICOT.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că grupul infracţional organizat a săvârşit, concomitent, infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc, pe ruta Olanda - Austria - Ungaria - România.

Pe teritoriul ţării noastre au fost realizate două capturi de droguri traficate de membrii grupului, 2,7 kilograme de droguri de mare risc (3 CMC, amfetamina şi ketamină), pe raza judeţului Constanţa, care urmau să fie comercializate în cadrul unui festival, respectiv 500 grame de drog de mare risc (3 CMC), pe raza judeţului Cluj. De asemenea, în cadrul cauzei penale instrumentate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, cercetările au fost extinse cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, membrii grupului înfiinţând societăţi comerciale pe care le utilizează în scopul disimulării originii sumelor de bani obţinute din activităţile infracţionale", arată DIICOT.

Percheziţii şi în Austria

La percheziţia efectuată în Viena, vor participa şi doi poliţişti din cadrul SCCO Satu Mare, pentru a sprijini autorităţile judiciare austriece ce vor acţiona în îndeplinirea ordinului european de anchetă emis de membrii români ai echipei comune de anchetă. Totodată, lucrătorii poliţiei judiciare pun în executare un mandat european de arestare emis de autorităţile maghiare.

Comentarii Facebook