Duminica 22 Decembrie

Rețea de traficanți de etnobotanice, destructurată la Cluj. Oamenii legii au confiscat kilograme de droguri și mii de euro FOTO/VIDEO



Procurorii DIICOT Cluj au efectuat, marți, o serie de percheziții la Cluj, în cadrul unei acțiuni de desstructurare a unei rețele de traficanți de etnobotanice.

La data de 11.04.2017 procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj au efectuat un număr 19 percheziții domiciliare pe raza judeţului Cluj, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din mai mulţi suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive”, informează DIICOT.

Conform oamenilor legii, în perioada 2016 – 2017 pe raza municipiului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire şi plasare pe piaţa de consumatori a unor substanţe cunoscute generic sub denumirea de „substanţe etnobotanice” al cărei principal scop era obţinerea unui profit material substanţial prin procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea – depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză a fost găsită şi ridicată cantitatea de circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, 3 cântare şi instrumente de consum, precum şi sumele în cuantum de 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline.

În urma perchezițiilor, la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj au fost aduse în vederea audierii un număr de 16 persoane.

Comentarii Facebook