Duminica 22 Decembrie

Revolta unui clujean din cartierul Iris: „Stăm în mijlocul Clujului, dar avem nevoie de mașină de teren să ajungem acasă”


Un clujean susține că are nevoie de o mașină de teren ca să ajungă acasă, în ciuda faptului că locuiește la numai câteva sute de metri de centrul municipiului Cluj-Napoca. 

El a afirmat că strada Ciucea din cartierul Iris este impracticabilă cu mașina din cauza gropilor. De asemenea, clujeanul a relatat că nici pe jos nu se poate deplasa pe strada cu pricina, deoarece nu există iluminat public. 

Bărbatul a criticat și felul în care au fost făcute lucrările de reabilitare a străzii, când s-a așternut un strat de piatră pe drum, dar nu au fost asigurate șanțuri de scurgere. Prin urmare, drumul s-a distrus după prima ploaie. 

Strada Ciucea este impracticabilă. Deși suntem în mijlocul Clujului, începem să avem nevoie de mașină de teren ca să mai putem urca până la domiciliu. Pe jos nu se poate pentru că nu este deloc iluminat public.

Am înțeles că s-a început un proiect sau ceva analiză pentru această stradă dar până atunci ar trebui măcar niște piatră adusă și nivelat. Dățile trecute când s-a pus piatră, nu s-a făcut nici un canal de scurgere a apei și la prima ploaie au început să se facă iar șanțuri. Mulțumesc!”, a transmis un clujean.

Comentarii Facebook