REZULTATE UMF Cluj 2017: S-a intrat cu 6.64 la Medicină Dentară și cu 7.81 la Medicină

 

Rezultatele examenului de admitere de la UMF Cluj, specializarea Medicină, au fost publicate.

 

Conform datelor furnizate de UMF Cluj, la Medicină au intrat direct 13 olimpici, fără a mai susține examenul de admitere, cea mai mare notă a fost 9.67, iar ultima notă de admitere la buget a fost 7.81, fiind 290 de locuri. La taxă, cea mai mare notă a fost 8.89, iar ultima notă cu care s-a intrat a fost 7.6 (au fost 70 de locuri).

 

La Medicină-Dentară buget s-a intrat cu cea mai mare notă 8.94, iar cea mai mică 6.64, fiind 80 de locuri scoase la concurs. La taxă, s-a intrat cu 7.87, iar cea mai mică notă a fost 6.47.

 

La Farmacie buget, au fost trei note de zece, iar ultima notă cu care s-a intrat a fost 7.59, fiind scoase la concurs 93 de locuri. La taxă, pe cele 40 de locuri, cea mai mare notă a fost 9.43, iar cea mai mică 5.28.

 

Candidații au timp până în 9 august să își confirme locurile, în caz contrar acestea vor fi repartizate altora sau vor fi scoase la concurs la admiterea din toamnă.

 

Vezi AICI rezultatele.

Comentarii Facebook