Duminica 22 Decembrie

Rezultatul anchetei din cazul agentului Todea, ȘICANAT și UMILIT pentru că și-a amendat șeful în trafic

Corpul de control al premierului Ponta a finalizat ancheta în cazul fostului polițist Sergiu Todea, care și-a dat demisia după ce a câștigat procesele împotriva Poliției Cluj.

 

Concluzia raportului a fost ca Sergiu Todea a fost șicanat de conducerea IPJ Cluj pentru că a îndrăznit să îl amendeze pe adjunctul Poliției Cluj. Cu toate acestea, desi a fost purtat pe la comisii si instante, corpul de control nu a gasit si masuri de sanctionare a adjunctului IPJ Cluj, comisarul sef Cristian Pintea. Acesta este in functie si s-a dispus sesizarea si consultarea Consiliului Superior de Disciplina. Pe de alta parte, s-a stabilit ca in cazul comisarului sef a intervenit prescripitia raspunderii disciplinare.

 

Inspectorii au stabilit că șefii lui Todea au fost preocupați în permanență să să găsească motive de sancţionare a sa.

 

Todea a demisionat în luna august, după ce a câștigat în instanță toate procesele contra sancțiunilor aplicate de conducerea IPJ Cluj. Corpul de control al premierului a făcut verificările abia după ce presa a relatat pe larg cazul curajosului polițist clujean. De menționat că agentul Sergiu Todea l-a amendat acum 3 ani pe șeful lui, comisarul șef Cristian Pintea, în timp ce trecera cu BMW -ul pe trecerea de pietoni, în Mănăștur, fără să acorde prioritate. 

 

În nota Corpului de Control se arată că împrejurările reţinute de către instanţa de judecată, precum şi anularea sancţiunii evidenţiază caracterul netemeinic al sancţiunii disciplinare, dar şi preocuparea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj de a găsi motive de sancţionare disciplinară a agentului, fără a evalua în mod corect şi nepărtinitor situaţia de fapt, scrie Mediafax.

 

Comisarul șef Cristian Pintea nu a fost sancționat, dar raportul va fi trimis ”organelor abilitate”.

 

Potrivit inspectorilor guvernamentali, conducerea IPJ Cluj a manifestat o continuă preocupare în a identifica situaţii de fapt de natură a-i limita agentului de poliţie sfera de acţiune, inclusiv prin trimiterea repetată la evaluare psihologică şi sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în baza unor petiţii anonime, trimise însă şi de pe o adresă de e-mail având ca nume unul similar soţiei comandantului şef, pentru verificarea averii dobândite în exercitarea funcţiei.

 

IPJ Cluj a primit la rândul său, din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române, spre verificare, o petiţie privind comportamentul unor şefi din IPJ Cluj faţă de agent, petiţie care a fost însă clasată ca anonimă, pe motiv că petentul nu a putut fi identificat.

 

Se constată că la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-a acţionat cu dublă măsură, respectiv unele petiţii transmise prin e-mail au fost clasate ca anonime, în timp ce petiţii transmise prin e-mail care se refereau la posibile încălcări ale prevederilor legale de către agentul şef adjunct de poliţie Todea Sergiu-Rareş au fost luate în considerare de către reprezentanţii inspectoratului, fiind sesizată Agenţia Naţională de Integritate”, semnalează inspectorii.

 

Aceştia mai remarcă faptul că împotriva agentului au fost sesizate organele de urmărire penală pentru un caz care fusese deja clasat de un an, iar reclamaţia care a stat la baza acelui caz clasat a fost invocată de conducerea IPJ Cluj în mai multe adrese trimise către instituţii publice, inclusiv către Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu scopul de a accentua în mod negativ situaţia şi comportamentul agentului.

 

Inspectorii se referă şi la comisarul-şef de poliţie Cristian Pintea, amendat de către agentul Todea, arătând că acesta a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile ca urmare a sesizării mai multor deficienţe în activitatea managerială, constatate cu ocazia unui control al Ministerului de Interne, iar conducerea IGPR a dispus sesizarea Consiliului Superior de Disciplină, în acest caz constatându-se însă că a intervenit "prescripţia răspunderii disciplinare".

 

În nota efectuată de Corpul de Control al premierului se mai arată că agentul Todea a fost caracterizat, conform aprecierilor şefilor nemijlociţi, ca fiind integru şi rezistent la corupţie, dar şi sancţionat de trei ori în perioada 2011-2012, pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici (mustrare scrisă), comportare necorespunzătoare în serviciu (mustrare scrisă) şi din nou neglijenţă manifestată în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici (trecerea în funcţia ingerioară de agent III).

 

Citește AICI nota Corpului de Control.

Comentarii Facebook