România are cele mai multe mame minore din UE. Lipsa educaţiei sexuale, printre principalele cauze


România este pe primul loc la naşteri juvenile din Uniunea Europeană. Patru din zece mame sub 15 ani sunt de la noi din ţară, arată o statistică realizată de organizaţia Salvaţi Copiii.

Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, 44,44% dintre fetele care au născut înainte de a împlini 15 ani sunt din România, care ocupă, astfel, primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit datelor definitive Eurostat.

Organizația Salvați Copiii România arată că, în cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 15 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce. În total, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276 din 29.505, la nivelul întregii Uniuni Europene).

În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani, pe primele locuri se situează Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani), Bihor (52) și Dolj (52). Acestea sunt urmate de Brașov (40), Argeș (29), Sibiu (28), Bacău (26), Constanța (24), Satu Mare (23) și Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

La polul opus se găsesc județele: Gorj (4 mame cu vârsta sub 15 ani), Mehedinți, Tulcea și Brăila (6 nașteri la o vârstă sub 15 ani, pentru fiecare), Vâlcea, Neamț, Botoșani, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud (câte 7 fete care au devenit mame înainte de 15 ani, în 2020). Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii, potrivit Salvați Copiii România, scrie Antena 3.

Întrucât prevenirea unei sarcini nedorite presupune nu doar servicii de contracepție, ci și informare, lipsa educației sexual-reproductive în școlile românești se observă în datele statistice a sarcinelor nedorite. Specialiştii spun că acest lucru se întâmplă din cauza lipsei educaţiei sexuale de la noi din ţară, dar şi pentru că în judeţele care sunt în topul clasamentului există comunităţi mari de rromi, unde tradiţia spune că fetele trebuie să se căsătorească la o vârstă fragedă, de la 10-11 ani.

Comentarii Facebook