Duminica 22 Decembrie

România, în continuare sub cod galben și portocaliu de vreme rea. ANM: În Transilvania predomină ninsorile



Meteorologii au emis o nouă serie de avertismente de tip cod galben și portocaliu de vreme rea și percipitații, valabile până vineri dimineață.

Iată ce anunță ANM:

COD GALBEN: 19 aprilie, ora 16.00 - 20 aprilie, ora 09.00

În intervalul menţionat, în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, Transilvaniei și a Maramureșului și în nordul Olteniei și al Dobrogei, vor fi precipitații abundente. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50...60 l/mp.

La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania și Maramureş și trecător în zona deluroasă din sud, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55...65 km/h.

COD PORTOCALIU: 19 aprilie, ora 16.00 – 20 aprilie, ora 09.00

În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60...70 km/h, iar pe creste peste 80...90 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea.

În zona joasă de relief a județelor Buzău și Vrancea vor fi ploi importante cantitativ și se vor cumula peste 50 l/mp.

 






COD GALBEN: 20 aprilie, ora 09.00 - 21 aprilie, ora 14.00


În intervalul menţionat vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice și centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.

În Moldova și Transilvania treptat vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte.
La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55...65 km/h.

De asemenea, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopților de joi/vineri și vineri/sâmbătă local se va semnala brumă.



COD PORTOCALIU: 20 aprilie, ora 18.00 - 21 aprilie, ora 09.00

În cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent.


Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70...80 km/h, viscolind zăpada.

 



Comentarii Facebook