Duminica 22 Decembrie

România se află pe primul loc în topul negativ UE, în ceea ce privește numărul copiilor morţi în accidente rutiere


România este țara fruntașă din Uniunea Europeană la numărul copiilor morți pe șosele. Pentru conștientizarea pericolului, autoritățile împreună cu un ONG au adus în locul unde au desfășurat raziile, un mecanism care simulează impactul real al unui accident. 

Polițiștii sunt cu ochii pe șoferii care nu poartă centură la volan și pe cei care nu transportă copiii în scaunele speciale. Autoritățile împreună cu un ONG au adus în locul unde au desfășurat raziile un mecanism care simulează impactul real al unui accident, pentru a încerca să îi facă pe conducătorii auto să conștientizeze pericolul la care se expun dacă nu respectă regulile. 

România înregistrează cel mai mare număr de copii morţi în accidente rutiere, dintre statele Uniunii Europene, potrivit statisticilor recente

Numai în primele patru luni ale acestui an şi-au pierdut viaţa în accidente 17 copii, iar alţi aproape 90 au fost grav răniţi.

Dacă ajungem de pildă la o viteză de 50 km/h, traumele pe care le suferă un copil ca urmare a unei decelerări bruște, sunt similare cu acelea a unei căderi de la etajul trei. Nu sunt compatibile cu viața”, a declarat fondatoarea fundației „Siguranța Auto Copii”, Alice Mitu. Şoferii care sunt opriţi în trafic şi nu poartă centura de siguranţă sunt invitaţi să faca testul impactului la 13 km/h.

Pentru conducătorii auto există centura de siguranţă şi alte sisteme pasive ale autovehiculului, caroseria autovehicului, airbag şi aşa mai departe. Pentru micuţii pasageri, nu există un sistem de protecţie, doar scaunul auto sau pentru cei mai mari, cu înălţime de peste 150 cm, centura autovehiculului”, a declarat subcomisat Brigada Rutiernă, Claudiu Costea.

Polițiștii au împărțit nouă amenzi șoferilor prinși în trafic fără centuri de siguranță și celor care transportau copii în scaune neomologate. Amenzile au fost de până la 435 de lei pentru şoferii depistaţi fără centuri la volan şi de maximum 725 de lei pentru cei care transportau copiii în scaune auto neomologate.


Comentarii Facebook