Duminica 22 Decembrie

Românii vor deține semnături electronice: Vin la pachet cu noile cărți electronice de identitate


Începând cu 2023 milioane de români vor deține semnături electronice la pachet cu noile cărți electronice de identitate ce urmează să fie emise de către statul român. Anunțul directorului Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. 

Mai mult buletinul cu CIP sau cartea de identitate electronică vine la pachet cu mapa electronică.

Trebuie să spun că cetățeanul, în acest momet, pentru a obține o carte de identitate, trebuie să prezinte certificatul de stare civilă și un document de proprietate sau un act de spațiu de unde noi preluăm adresa. Aceste informații vor fi digitale până la finalul anului, astfel încât certificatul de stare civilă va fi digital. Acesta va fi preluat automat dintr-un sistem informatic pe care anul acesta îl vom pune în funcție”, a explicat Cătălin Giulescu, potrivit Antena 3 CNN. 

Milioane de români vor deține semnături eletronice

Tot până la finele anului milioane de români vor deține semnături electronice la pachet cu noile cărți electronice de identitate ce urmează să fie emise de către statul român.

În opinia chestorului Giulescu, semnăturile electronice care vor fi emise de MAI pe fiecare nouă carte electronică de identitate vor sprijini cetățenii nu doar în autentificarea și semnarea electronică în relația cu autoritățile statului, ci și cu mediul privat.

Nu ţine de noi acest lucru. Ţine de cel care receptează. Noi vom asigura conformitatea, dar nu putem impune obligații pentru terți. Obligaţia e prevăzută de lege pentru a nu produce distorsionări în ceea ce priveşte piaţa concurenţială! În opinia mea, proiectul poate produce efecte pentru privaţi dacă acceptă o astfel de soluţie, un astfel de rol. În ceea ce priveşte certificatele digitale pe noi le vom înscrie pe suportul cărţii electronice, funcţia de validare va fi deschisă tuturor, nu doar celor din Administraţia Publică”, a mai spus Cătălin Giulescu, citat de stiripesurse.ro

Ce conține cartea electronică de identitate

Instrumentul va fi cartea electronică de identitate. Cartea electronică de identitate, pe suportul de stocare, va conține un certificat digital care ne va permite să ne autentificăm în interfețele administrației publice. Vă pot confirma faptul că lucrăm în acest moment să expunem, până la finalul acestui an, niște servicii”, a explicat chestorul.

Dar aceste servicii, în afară de cele expuse de noi, care țin de Evidența Persoanelor, vor fi expuse de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și putem să ne gândim la cazierul judiciar, putem să ne gândim la anumite servicii expuse de colegii de la Direcția Generală Regim Permise și Înmatriculări. Toate acestea vor fi expuse prin intermediul unui proiect la care colegii mei din minister lucrează”, a adăugat acesta. 

Ce se întâmplă cu românii care nu vor carte de identitate electronică

Românii vor avea opțiunea să solicite și o carte simplă. Va fi același format doar că nu va fi dotată cu un suport electronic de stocare și vor fi în imposibilitatea să acceseze servicii digitală”, a concluzionat chestorul Cătălin Giulescu la Antena 3 CNN.


Comentarii Facebook