Duminica 22 Decembrie

Românii vor putea fi urmăriți pe ascuns în public, chiar de angajații statului. Proiectul de lege controversat trece tacit de Camera Deputaților


Românii ar putea să fie filați peste tot pe domeniul public pentru ,,motive verosimile", potrivit unui nou proiect de lege. 

Propunerea legislativă prevede înființarea unor unități speciale de filare a populației, la nivelul subordonatelor MAI, informează Antena3.ro 

Astfel, Ministerul va putea decide dacă un cetățen trebuie filat, înregistrările, măsurile tehnice, şi măsurile organizatorice fiind la latitudinea autorităților. 

Proiectul, inițiat de Gabriel Andronache, liderul de grup al PNL din Camera Deputaților, prevede ca o parte din resursa umană de la Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră să fie transformată în unități speciale de filaj.

Aceștia vor avea toate drepturile legale să urmărească pe oricine și să îi înregistreze audio-foto-video pe domeniul public, fără a avea consimţământul persoanelor vizate. 

Singurul lucru de care aceștia vor avea nevoie va fi existenţa unor "motive verosimile".

Proiectul va trece tacit de Camera Deputaților, iar apoi va merge la Senat, care este for decizional în acest caz. 

Comentarii Facebook