Duminica 22 Decembrie

Romii din Viișoara sunt în carantină păzită! Patru copii au fost depistați cu coronavirus - FOTO


Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a vizitat niercuri, 27 mai, comuna Viișoara, unde a izbucnit un mic focar de coronavirus. 

Marți au fost depistați patru copii cu coronavirus, cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani. Aceștia provin din comunitatea romă din localitate și au fost transportați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj. Până la această oră nu sunt adulți în Viișoara care să prezinte simptome ale bolii, a precizat prefectul Mircea Abrudean. 

De marți s-au luat măsuri de carantină, iar miercuri am venit la Viișoara cu echipa pentru a vedea care este situația. Din comunitatea de unde provin copiii sunt 100 de persoane, care au fost plasate în carantină la domiciliu. Contacții direcți ai celor patru copii sunt negativi, fiind testați pentru a se vedea dacă nu au și ei coronavirus.

Avem aici forțele de ordine care asigură că regulile sunt respectate, la felcum a fost și la focarele de la Dej și Apahida. Oamenii vor primi ajutor din partea Primăriei din Viișoara”, a mai spus Mircea Abrudean.

În acest caz s-a declanșat o anchetă epidemiologică, pentru a fi depistată sursa îmbolnăvirilor. 

Avem filtre amplasate la intrarea în comunitatea respectivă, amplasată pe o străduță din Viișoara. Contacții direcți au fost testați și sunt negativi. În măsura în care vor exista alte persoane simptomatice din comunitate, vor fi testate. Li se vor asigura cele necesare prin grija primarului. Cei 4 copii sunt internați la SCBI”, a mai spus Mircea Abrudean.

Comentarii Facebook