Miercuri 25 Decembrie

ROSAL a derulat în anul școlar 2011 - 2012 o campanie de informare privind importanţa colectării selective


ROSAL a desfăşurat în decursul anului scolar 2011-2012 campania de informare şi conştientizare privind importanţa colectării selective a deşeurilor numită ”Fii verde pentru mediu! Învaţă să colectezi selectiv”.

Prin intermediul acestei campanii s-au instruit elevi ai claselor III-XII în legătură cu impactul deşeurilor asupra mediului,  etapele gestiunii deşeurilor, bune practici în colectarea selectivă a deşeurilor, importanţa şi avantajele reciclării deşeurilor,  infrastructura pentru colectare selectivă a deşeurilor fiind pusă la dispoziţie de ROSAL.

Campania s-a desfăşurat în şcoli şi licee din cartierele: Mănăştur, Grigorescu, Gruia, Zorilor şi o parte din centrul oraşului.

Am fost bucuroşi să vedem că această campanie a fost primită cu entuziasm de către elevi dar şi de către cadrele didactice. Importanţa colectării selective, precum şi impactul pe care deşeurile îl au asupra mediului trebuie să intre în educaţia fiecărui tânăr. Ne vom va asuma şi pe viitor această misiune de conştientizare, în ceea ce priveşte colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor, pentru a sublinia faptul că ROSAL este compania care a fost creată pentru protecţia mediului”, a declarat directorul sucursalei ROSAL Cluj, Sergiu Hossu.

Instruirea elevilor s-a realizat prin: prezentări interactive si distribuirea de materiale informative privind colectarea selectivă a deşeurilor (hârtie/carton, plastic, metale, deşeuri din surse de iluminat – becuri, neoane, baterii uzate, deşeuri de echipamente electrice şi electronice); Totodată au fost distribuite materiale promoţionale -  insigne şi pixuri cu mesajul: ”Eu colectez selectiv!”.

Campania s-a desfăşurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului- UBB Cluj, Organizaţia Studenţilor de la Ştiinţa Mediului,  Centrul Regional Formatest,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alţi agenţi implicaţi în managementul deşeurilor şi  va continua şi în anul şcolar următor. Până la această dată s-au instruit aproximativ 1800 de elevi din următoarele instituţii de învăţământ:

- COLEGIUL NATIONAL ”GEORGE BARITIU” CLUJ-NAPOCA
- COLEGIUL TEHNIC ”EDMOND NICOLAU” CLUJ-NAPOCA
- COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICATII ”AUGUSTIN MAIOR” CLUJ-NAPOCA
- COLEGIUL ECONOMIC ”IULIAN POP” CLUJ NAPOCA
- COLEGIUL NATIONAL ”GEORGE COSBUC” CLUJ-NAPOCA
- COLEGIUL TEHNIC ”NAPOCA” CLUJ-NAPOCA
- GRUP SCOLAR DE PROTECTIA MEDIULUI CLUJ-NAPOCA
- LICEUL CU PROGRAM SPORTIV CLUJ-NAPOCA
- LICEUL DE INFORMATICA ”TIBERIU POPOVICIU” CLUJ-NAPOCA
- LICEUL TEOLOGIC ADVENTIST ”MARANATHA” CLUJ-NAPOCA
- LICEUL TEOLOGIC BAPTIST ”EMANUEL” CLUJ-NAPOCA
- LICEUL TEORETIC ”ONISIFOR GHIBU” CLUJ-NAPOCA
- LICEUL TEORETIC ”GHEORGHE SINCAI” CLUJ-NAPOCA
- SCOALA CU CLASELE I-VIII ”HOREA” CLUJ-NAPOCA
- SCOALA CU CLASELE I-VIII ”ION CREANGA” CLUJ-NAPOCA
- SCOALA CU CLASELE I-VIII ”LIVIU REBREANU” CLUJ-NAPOCA
- SCOALA CU CLASELE I-VIII ”OCTAVIAN GOGA” CLUJ-NAPOCA
- SCOALA CU CLASELE I-VIII ”RADU STANCA” CLUJ-NAPOCA

Comentarii Facebook