Profesorul clujean Marius Balo, închis timp de 8 ani pe nedrept în China, a povestit despre trăirile pe care le-a avut și rugăciunea care l-a ținut puternic. 

Balo a fost eliberat din 27 martie, dar acum este blocat în Shanghai, de unde nu poate pleca pentru că este lockdown COVID. 

”Vă scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie, am fost scos dintr-o cușcă și apoi ferecat într-o alta. Aceasta din urmă ce-i drept e mai frumoasă: are cearceafuri albe apretate, cabină de dus și mic dejun inclus, pe care chiar îl mănânci cu plăcere. Însă tot închis sunt, deoarece întreg Shanghaiul, o aglomerare urbană de peste 25 de milioane de suflete, a intrat în lockdown total. 

Nu poți sa ieși din casa, sau în cazul meu din camera de hotel. Pe străzi nu vezi țipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toții in pământ. Sună straniu și chiar este.

Mi s-a anulat în acest context și ultimul bilet, al patrulea cred, în ultimele trei săptămâni. Rămân totuși cu nădejdea că-n preajma praznicului Învierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormânt si pe acest păcătos. Înainte însă de a părăsi în sfarsit acest pământ binecuvântat, doresc să vă adresez un mesaj, ultimul sper de aici din adâncul de departe.

Am considerat că este de datoria mea, în aceste trei săptămâni de când am fost eliberat, să încerc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru mine, într-un fel sau altul, în toți acești ani. Mi-am configurat așadar imediat o căsuță de e-mail și am început să trimit mesaje familiei, prietenilor, la diferite organizații, presei, chiar și un mesaj, vineri, D-lui Ministru al Justiției Marian Predoiu.

Am rămas însă surprins să constat că imediat, în răstimp de câteva zeci de minute, Domnia Sa a decupat grațios, cu precizie de bisturiu, mesajul pe care i-l trimisesem Dânsului personal - așa încât să rămână doar primele două fraze și ultima - iar apoi l-a trimis presei de pretutindeni.

Motivul pentru care a făcut acest lucru nu-l cunosc. Îl cunoaște Domnia Sa. M-as fi bucurat însă, dacă tot a decis sa facă acest lucru fără consimțământul meu, sa fi publicat mesajul integral... pentru ca a fost într-adevăr un mesaj special, trimis cuiva care ar fi putut sa facă ceva pentru mine dar nu a facut-o, trimis cuiva înaintea căruia în genunchi m-am asezat sa îi cer sa aibă milă de mine și sa mă scoată de acolo, un mesaj scris cu sufletul, din inima catre inima. Trunchiat, însă, în acest mod cinic, nu spune nimic.. sau mai rău, spune denaturat.

Domnule Ministru, va rog așadar să publicați integral mesajul meu. Aveți permisiunea mea. Va rog să o faceți chiar astăzi, să vadă toată lumea, complet, mesajul pe care l-ați primit de la ultimul dintre pământeni.

Este adevărat, suntem departe unul de celălalt cum este Polul Nord departe de cel Sud, cum este ora 1 departe de ora 11... însă suntem împreună la fel de aproape de Ecuator, la fel de aproape de miezul zilei, de ceea ce ne definește cu adevărat, ca și oameni în general și ca și români, în special. Împăratul și sclavul, ministrul și prizonierul, prințul și cerșetorul - necunoscuți unul cu altul, însă nutrind împreună același ideal: să se recunoască unul în celălalt, să fie primiți de semenii lor și să fie miluiți de Dumnezeu. Fiți așadar just, Domnule Ministru, pentru că adresa instituției pe care o conduceți este just.ro!

Iubiții mei, nu vreau sa învinovățesc pe nimeni. Dacă e vina cuiva atunci e doar vina mea. De la bun început nu s-ar fi creat toata aceasta situatie. Așa a fost sa fie. Trec însă toate ca valurile. Asta a fost încurajarea, ascunsă pe spatele unei icoane, pe care mi-o trimisese de departe un prieten drag. Era în preajma Crăciunului lui 2016 și tocmai fusesem extras dintr-o cușcă rece și întunecată unde mă ținuseră mai bine de 2 ani de zile, fără să fiu judecat, fără să pot contacta pe nimeni, fără să vad lumina soarelui.

Și a avut dreptate. Trec toate ca valurile. Mă gândesc că poate sună forțat, însă acum pe măsură ce mă apropii de sfârșitul acestui lung pelerinaj nu pot decât să simt o profundă recunoștință față de bunul Dumnezeu, pentru toți și pentru toate, pentru această mică viață a mea.. și să-i mulțumesc ca m-ai adus până aici.

Trebuie sa mulțumesc de asemenea și tuturor acelor suflete nobile care au făcut fiecare după puterea lui, atât cât le-a fost omenește posibil: familiei mele dragi, prietenilor, Dlui Avocat și casei de avocatura pe care o conduce, Dlui Ambasador al României de la Beijing, presei din România și tuturor românilor de pretutindeni care au plecat urechea și inima la necazul meu.

Atunci când îți pasă de celălalt, când suferă.. suferi împreuna cu el și imediat, acționezi. E un act de mare curaj atunci cand îl compari cu nepăsarea, cu indiferență. Acest efort deosebit al atâtor oameni pe care nu-i cunosc însă care au simțit ca trebuie sa fie alături de mine, mă face sa fiu mandru ca sunt român.

Am și un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru. Nu am fost singurul cetățean european întemnițat aici. Super puterile economice ale Europei au oameni închiși în Shanghai. Nu e că acești oameni nu vor să se întoarcă acasă, că cer și vor cu toții, vă dați seama.. e că țările lor, concetățenii lor se prefac că nu-i aud.

Secularizarea lasă de multe ori sufletul sensibil. Cuplata cu interesele economice enorme si teama de a nu le periclita - într-o piață capricioasă cum e China - împreună au devenit mai puternice decât însăși principiile morale ale acestor țări, ale acestor super puteri.

După cum știm, principiile sunt sufletul unei națiuni. Nu pot fi achizitionate cu bani, nici nu i se pot lua cu forța. Pot fi doar forfetate. Acestea sunt momentele, iubiții mei, în care trebuie sa ne reamintim că la porțile Raiului nu exista culoar special pentru business class, așa cum este la îmbarcarea în avioane. Acolo vom intra toți pe aceeași poartă.

Români din țară și români de peste hotare au insistat ani de zile pentru ca să fiu adus acasă, oferind încă o dovada ca sufletul acestui popor este viu, este nobil și sensibil, trăiește intens, iubește, aspir la idealuri înalte și vibrează la cele mai fine atingeri. Aceasta este pană la urma cea mai importantă dintre resursele unei națiuni și cheia in orice criza: climatică, economică sau de alt fel. Bogăția și intensitatea spirituală pe care acea națiune o are și pe care a câștigat-o trecând și călindu-se prin atâtea și atâtea bătălii. Privind înainte, avem cauza sa fim optimiști. Atat timp cat acest suflet vibrează, România va fi bine.

Lupta însă se da în fiecare dintre noi în parte. E personală și obligatorie. Un truism, însă, atât de adevărat: faptul că ajungi să apreciezi cât de frumoasă este această lume abia atunci cand ești oprit să ai parte de ea. Cand ești ferecat într-o cușcă a cărei ușă pare sortită să nu se mai deschida niciodată.

De ce am făcut prostii? De ce am pierdut vremea? De ce am fumat? De ce am băut peste măsură? De ce nu am avut răbdare? De ce am încercat sa trișez, să fac lumea mai frumoasă decât e? Aceasta este alegerea, suflet drag, decizia care trebuie luată.. chiar acum dacă vrei, în acest moment. În orice moment, însă pe masura ce aman ea devine tot mai grea.

Întrebarea e, sunt îndeajuns de puternic să mi-o asum și apoi să mă țin de ea? Să zbor la înălțimi la care vulturii doar visează! Momentul în care iei această decizie devii instantaneu un erou. Fără să te știm, devii eroul nostru al tuturor. Atunci când ești corect cu tine și cu ceilalți, tu ești eroul, tu ești protagonistul, tu ești instrumentul din mana lui Dumnezeu!

Iertați-mi îndrăzneala, nu știu exact de ce simt că trebuie să vă împărtășesc aceste frământări sufletești pe care le-am. Poate pentru ca vreau ca lecția care mi-a fost predată aici și pentru care am plătit atât de scump să fie de folos și altora. În acest templu al speranței si al nedreptății, un om moare multe morți și plânge multe lacrimi... nu mai are nimic de pierdut pentru că a pierdut totul, însă asta îl aduce în postura de a înțelege că are doar de oferit.

Permiteti-mi, iubitii mei, sa inchei relatările mele de aici din adâncul de departe așa cum se cuvine, cu o rugăciune:

Doamne, un scriitor japonez spunea că fiecare om, în sufletul lui, așteaptă să vină sfârșitul lumii. Nu știu cât e de adevărat pentru alții să știu că eu aștept de 8 ani de zile sfârșitul acestei lumi reci și fără suflet în care sunt inlantuit. Privind cu nădejde la poarta care se deschide înaintea mea, te rog indreptează-mi Stapane pașii pe calea care duce către libertatea aceea, absolută și deplină, libertatea de păcat. Tu toate le știi și toate le vezi. Ajută-mă să fiu mai bun de cum am fost. Ajută-mă să mă schimb. Să lepăd lăcomia, să lepăd lenea, să lepăd patimile care mă luptă. Ajută-mă, Doamne, să fiu bineplăcut Ție! Amin”, a încheiat profesorul Marius Balo.