RUPT DE BEAT și fără permis, un bărbat a ieșit la plimbare cu mașina prin Dej



Un bărbat a fost prins de polițiști, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla la volan fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 24 aprilie a.c., ora 00:50, poliţişti rutieri din cadrul I.P.J. Cluj, Poliţia municipiului Dej, au depistat un bărbat de 28 de ani, din Dej, în timp ce conducea un autovehicul pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dej, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice”, anunță oamenii legii.

Bărbatul avea o concentraţie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.

Șoferul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”şi fara permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Comentarii Facebook