Duminica 22 Decembrie

RUȘINE! Doi polițiști din Cluj au BĂTUT doi bătrâni! Șoferului de 78 de ani i-au pus cătușele - FOTO

 

Un șofer de 78 de ani povestește că a trecut prin clipe de coșmar pe drumul Cluj - Dej, după ce a fost oprit de poliție pe marginea drumului. 

 

Bărbatul susține că a coborât pentru a întreba de ce a fost oprit, dar s-a trezit cu cătușe, lovit și agresat, sub ochii soției, care a fost și ea lovită.

 

Incidentul s-a petrecut în 8 septembrie. ”Conduceam în spatele unui TIR, iar din sens opus a venit un autoturism de Poliție cu nr. MAI 34315, din care un agent a fluturat pe geam un baston reflectorizant. A venit un poliţist care purta nişte ochelari negri, de mafiot, şi mi-a cerut direct să îi dau actele. Pentru că soarele bătea din faţă, am coborât din maşina mea şi atunci a început tot scandalul”, relatează Sandu Nagy. Un alt agent a simțit că gestul bătrânului este amenințător, așa că a cerut imobilizarea lui cu cătușe. ”Mi-a sucit mâinile la spate și m-a izbit cu putere de mașină. El striga la celălalt: ”Adu, mă, cătușele să-l arestăm și să-l ducem la noi”. M-au aruncat pe bancheta din spate a mașinii de poliție și am fost dus la secția de poliție”, a mai spus șoferul. 

 

Soția victimei încerca să le explice polițiștilor că actele sunt în portmoneu, dar nu le poate prezenta pentru că e încătușat. ”I-am rugat să nu îl brutalizeze, dar un agent m-a tras de păr, m-a lovit în zona spatelui şi mi-a spart buza cu cotul în două locuri. A dat intenţionat”, spune femeia, amendată cu suma de 6.500 de lei pentru că ”a împiedicat organele de poliţie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu privind legitimarea şi conducerea la sediul poliţiei a unei persoane, şi a refuzat să dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale”.

 

Polițiștii susțin că Sandu Nagy este vitezoman și circula cu 130 km/h. De asemenea, acuzația este că a refuzat să se legitimeze. ”Mă întreb dacă circulam în spatele unui TIR, care din fabrică este limitat la 90 km/h, cum am putut să circul eu cu 130 de km/h”, a explicat Sandu Nagy. El a fost eliberat după o oră, în 8 septembrie, și s-a dus direct la UPU Cluj pentru îngrijiri. 

 

Agentul Radu Răcan, de la Poliția Rutieră Cluj, susține că a fost lovit de soția șoferului de 78 de ani - VIDEO

 

Pe soţie au pus-o direct pe perfuzii. Eu aveam vânătăi pe corp şi pe braţe. La UPU ne-au întrebat cine ne-a bătut și noi am spus că doi polițisti. La scurt timp au apărut doi comisari, care ne-au cerut să mergem la sediul Poliţiei şi să depunem plângere, ceea ce am şi făcut”, a spus bărbatul.

 

Unul dintre agenții care i-ar fi agresat pe cei doi este Radu Răcan. Acesta a refuzat să comenteze cazul.

 

Șefii celor doi agenți, care par a fi dat dovadă de exces de zel, fac anchetă. ”Am înțeles că ar fi fost un refuz de legitimare. Dacă se vor confirma cele sesizate de soții Nagy, atunci vom sesiza Parchetul. Asta este rolul Inspecției Interne”, a spus comisarul șef Valentin Rusu, adjunctul șefului IPJ Cluj.

Comentarii Facebook