Duminica 22 Decembrie

S-a aflat cine sunt proprietarii „azilului groazei” descoperit în Pipera. Patronii sunt originari din Cluj


Controalele demarate de autorități în centrele de îngrijire pentru bătrâni scot la iveală situații șocante. Patronii unui centru social din Pipera au încercat să ascundă pacienții într-o clădire în construcție, aflată în Tunari, totul pentru a evita controalele autorităților. Romeo Saleno, un muzician originar din Cluj-Napoca, este patronul căminului de bătrâni Sf. Dumitru din Pipera. Acesta a fost recent acuzat că ”a mutat bătrânii” de teama controalelor.

Polițiștii au găsit în imobil 11 bătrâni. Aceștia au fost relocați imediat în alte centre. Jurnaliștii de la un post de televiziune au sesizat poliția după ce au primit informații de la rudele pacienților mutați. Speriați de controalele din ultima perioadă și de faptul că în centru erau mai multe persoane decât limita admisă, patronii au ascuns o parte din pacienți într-o clădire în construcție din Tunari.

Clădirea în construcție în care au fost aduse cele 11 persoane ar fi trebuit să fie un viitor punct de lucru al centrului pentru bătrâni Sf. Dumitru. 

Cine sunt proprietarii azilului din Pipera

Azilul de unde au fost ascunși bătrânii a fost fondat de un cuplu de cântăreți de operă, Romeo şi Julia Saleno. 

Pe site-ul centrului, Romeo Saleno se laudă cu spiritul său enciclopedic și spune că este student la facultatea de Medicină din Cluj. 

Azilul era însă deja cunoscut cu probleme, asta pentru că imobilul principal de pe Bulevardul Pipera a fost închis cu mai mult timp în urmă, iar în momentul de față figura doar cu o singură anexă aflată în spatele clădirii principale. 

Practica mutării pacienților înainte unor controale nu este una nouă. În dosarul azilelor din Ilfov care au fost percheziționate săptămâna trecută, se arată în stenograme că administratorii închiriau clădiri pentru a duce acolo beneficiarii atunci când aflau că urmează să fie verificați. 

Acolo, colegii au constatat prezența a 11 persoane în condiții care nu permit îngrijirea lor corectă. Au fost evaluați medical, din ce am înțeles şi situația este în dinamică, dar nu a necesitat nimeni transportul la spital, însă au fost șase relocaţi către un azil care are condițiile bune pentru a-i primi, iar patru au fost preluați de aparținători”, a explicat și Raed Arafat, potrivit Antena 3 CNN.

Romeo Saleno, patronul căminului Sfântul Dumitru, susține că lucrurile nu stau nici pe departe așa cum au fost prezentate de poliţie

Romeo Saleno, patronul căminului Sfântul Dumitru, susține că lucrurile nu stau nici pe departe așa cum au fost prezentate de poliţie. Saleno este artist de operă și a fost tenor la Opera Națională în Cluj, București și Timișoara.

În prezent, el este cetățean american și locuiește mai mult în Statele Unite, unde deține o companie de transport. El spune că a trimis zeci de mii de dolari în țară, doar în ultimul an, pentru a susține căminul, care a fost o afacere de suflet și în care a locuit inclusiv mama lui, care are 77 de ani.

Căminul s-a confruntat cu dificultăți financiare din timpul pandemiei, iar recent, Saleno a decis să-l închidă.

În urmă cu mai bine de o lună am anunțat DGASPC Ilfov, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și DSP că urmează să închidem căminul Sfântul Dumitru din Pipera pe 15 August pentru ca nu-l mai putem susține financiar. I-am anunțat că nu mai reînnoim licențierea și pe 15 august urmează să închidem.

Acum două săptămâni au venit cei de la DGASPC și Poliția Economică în control, însoțiți de presă. Poliţia Economică nu ne-a amendat, în schimb am primit o amendă de 2.500 de lei de la DGASPC Ilfov. Au spus ca nu ne-am înnoit licențierea. Noi le-am comunicat oficial cu o lună înainte că urmează să închidem, le-am arătat emailurile, ei se prefăceau că nu știu nimic de asta”, a declarat Romeo Saleno pentru FANATIK.

Patronul căminului crede că toate neplăcerile au pornit de la o asistentă, pe care a concediat-o cu ceva vreme în urmă, și care, din răzbunare, i-a făcut plângeri și a luat legătura cu presa.

A fost o răzbunare a unei asistente pe care am concediat-o. A lucrat o luna la noi, apoi am dat-o afară deoarece a ‘reușit’ în doar 3 săptămâni să strice buna funcționare a căminului prin incompetenţa ei şi ne-a făcut plângeri peste tot şi a trimis presa la noi”, susţine patronul căminului.

Cântăreața Julia Saleno a declarat că a divorțat în urmă cu patru ani de artist și că nu are nicio legătură cu afacerile deținute de acesta.

Subsemnata sunt divorțată din anul 2019 de Romeo, în prezent fiind logodită cu altcineva și având un copil mic.

Am aflat din media despre problemele care sunt, eu nefiind în țară. Nu am nicio legătură cu firma pe care o deține fostul soț și cu ceea ce s-a întâmplat acolo.

Îmi pare sincer rău că s-a ajuns aici și că sunt asociată fără să am vreo legătură cu acel cămin. Garantat 100% din 2019 nu am nicio firmă cu Romeo, să se verifice la Registrul Comerțului!”, a declarat Julia Saleno pentru Playtech.ro.

Comentarii Facebook