Duminica 22 Decembrie

S-a prăbușit un versant de stânci lângă lacul Tarnița - FOTO


Un versant de stânci s-a prăbușit în apropiere de lacul Tarnița.

În cursul zilei de marți, 13 iunie, dispeceratul ISU Cluj a coordonat acțiunile de eliberarea DJ 107P în urma prăbușirii peste drum a mai multor pietre dintr-un versant de pe marginea drumului, în apropiere de lacul Tarnița.

La fața locului au acționat un echipaj de pompieri cu o autospecială, din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, un echipaj de poliție și mai multe utilaje ale unui operator economic care efectua lucrări de reabilitare a unui sector din drumul respectiv.

În jurul orei 21.00, traficul auto a fost reluat, având în vedere că pietrele au fost îndepărtate de pe partea carosabilă. 

Masa de pietre a fost înlăturată cu ajutorul unui excavator, a unui buldozer și a patru camioane de mare tonaj. Arborii au fost înlăturați de echipajul de pompieri ce a acționat în zonă.

Comentarii Facebook