S-a stins din viață designer-ul Vasile Beudean. UTCN: ,,El rămâne cel căruia îi datorăm azi, printre altele, emblema universității noastre”


Designer-ul ing. Vasile Beudean s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani, într-o zi la începutul lunii august, potrivit Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

A absolvit secţia Tehnologia Construcţiei de Maşini a Institutului Politehnic Cluj în ‘74, după care a fost chemat să predea cursuri de ştiinţe tehnce aplicate în design la Catedra de Design a Institutului de Arte Plastice, ca şi cadru didactic asociat. Până în ’90 a fost proiectant la IPA Cluj (Institutul de Proiectare în Automatizări), ICPIAF (Institutul de Cercetare şi Producţie pentru Industria Alimentară şi Frigorifică) şi Tehnofrig.

„Văd în spaţiu şi desenez instant în spaţiu,” povestea profesorul clujean într-un interviu, despre pasiunea sa. 

Profesorul a câștigat o medalie de aur la Salonul de Inventică în anul 2009. 

,,Colegul nostru, ing. Vasile Beudean, a plecat dintre noi la 75 de ani, într-o zi la început de august 2024, pentru a locui în veșnicie de-acum, doar în amintirile și inimile celor care l-au cunoscut și îndrăgit. 

Atât de cunoscut comunității academice a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ing. Vasile Beudean a lucrat ca designer, direct implicat în crearea și conturarea imaginii instituției clujene de învățământ superior tehnic, unde a activat o bună parte a vieții sale. 

El rămâne cel căruia îi datorăm azi, printre altele, emblema universității noastre, imaginea instituțională nefiind doar o obligație profesională, ci un fapt împlinit căruia i-a dedicat întreaga sa experiență. Drum bun spre lumina cea fără de sfârșit, loc unde sufletul său își va împlini destinul,” a transmis Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook