Duminica 22 Decembrie

S-a stins din viață Luminița Deaconescu, un reprezentant de seamă al școlii medicale clujene! UMF Cluj: „Va rămâne în memoria tuturor”


Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii în neființă a doamnei conferențiar doctor Luminița Deaconescu.

Fost cadru didactic al disciplinei Biochimie medicală din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” până în 2011, Luminița Deaconescu și-a dedicat întreaga viață profesională cercetării și formării generațiilor de studenți la medicină. 

„A fost un reprezentant de seamă al școlii medicale clujene care și-a exercitat profesia cu multă dedicare și profesionalism, fiind un reper al excelenței academice în comunitatea noastră.

Contribuția sa remarcabilă la cercetare și educație va rămâne în memoria tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște și de a învăța de la dânsa.

Cu profundă tristețe, întreaga comunitate academică a UMF „Iuliu Hațieganu” transmite condoleanțe familiei îndoliate și celor apropiați.

Dumnezeu să o odihnească!”, transmite UMF Cluj. 

Comentarii Facebook