Duminica 22 Decembrie

S-a stins din viață poetul și pictorul clujean Andrei Gazsi


Andrei Gazsi, poet și pictor clujean, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 74 de ani.

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, unde acesta era membru, a anunțat joi încetarea poetului din viață.

Andrei Gazsi s-a născut pe 1 octombrie 1950. Acesta a urmat cursurile Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca. 

A debutat ca poet în anul 1989 cu o serie de poeme în revista Tribuna din Cluj-Napoca. De asemenea, acesta a fost prezent în Saloanele de pictură ale scriitorilor clujeni. A fost deseori martor, cu aparatul său de fotografiat, la multe dintre evenimentele Filialei.

Printre cele mai celebre poeme ale artistului se numără: Libertatea ca semn de carte, Cu alte cuvinte, Câte o carte poștală pe lună, Școala Ardeleană, Liziera, Bunul meu Marți Acordeonul de nisip, Școala Ardeleană. 

,,Odihnească-se în pace!”, a fost mesajul transmis de prietenii și colegii din Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

Comentarii Facebook