S-a urcat beat la volan și a ajuns la spital. Un clujean nu a mai fost în stare să controleze mașina și făcut accident în Mănăștur



Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc duminică seară, pe strada Primăverii, din Cluj-Napoca.

Conform polițiștilor, la data de 18 septembrie, în jurul orei 23:10, un conducător auto, în vârstă de 44 de ani, din Ciurila, în timp ce se deplasa pe strada Primăverii, din Cluj-Napoca, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed și al consumului de alcool, într-o curbă a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. Astfel, a intrat în coliziune cu un refugiu pentru pietoni.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că șoferul se afla sub influența alcoolului.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto.

Șoferul este cercetat acum și pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook