Duminica 22 Decembrie

Salvamontistul clujean Vasile Cipcigan și ziaristul Titus Crăciun vor să urce pe Everest

 

După ce au cucerit vârful Manaslu din Himalaia, alpinistul Vasile Cipcigan și ziaristul Titus Crăciun vor să urce pe cel mai înalt vârf al planetei - Everest (8848m).

 

Șeful de formație din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, alpinistul clujean Vasile Cipcigan a anunțat intenția de a continua proiectul ”Șapte Pași pe Acoperișul Lumii", proiect care a debutat acum circa șase ani și al cărui obiectiv îl reprezintă cucerirea celor mai înalte șapte vârfuri de pe fiecare continent: Kilimanjaro în Africa, McKinley (Denali) în America de Nord, Elbrus în Europa, Aconcagua în America de Sud, Carstensz Pyramid în Australia/Oceania, Vinson în Antartica și Everest în Asia.

 

După performanța istorică înregistrată în toamna anului trecut când, prin cucerirea vârfului Manaslu din Himalaia, alpinistul Vasile Cipcigan a reușit să devină primul clujean care a depășit bariera celor 8000 de metri, șeful formației Salvamont-Salvaspeo Cluj își propune ascensiunea, în aceeași echipă cu ziaristul Titus Crăciun, pe cel mai înalt vârf al planetei - Everest (8848m).

 

Noua expediție, eminamente clujeană, va dura aproximativ două luni și va fi una dintre cele mai dificile ascensiuni de până acum, atât din punct de vedere al logisticii și al traseului, cât mai ales al condițiilor climaterice existente la respectiva altitudine, cu atât mai mult cu cât cei doi temerari clujeni își propun o ascensiune curată, fără aport de oxigen suplimentar. 

 

Apreciez în mod deosebit tăria de caracter și perseverența salvamontistului clujean Vasile Cipcigan, un veritabil ambasador al Clujului și al sporturilor montane din România. Curajul dovedit, alături de calitățile sale fizice și sportive de excepție constituie tot atâtea motive în plus pentru ca iubitorii muntelui și turiștii să se simtă în deplină siguranță pe teritoriul județului nostru, convinși fiind de profesionalismul tuturor membrilor Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo”, a declarat președintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tișe. 

 

În prezent, alpinistul clujean care activează ca și șef al formației de salvatori montani din cadrul Salvamont-Salvaspeo Cluj se află în plin proces de recuperare și refacere în urma degerăturilor suferite cu prilejul ultimei expediții derulate în Himalaia. Fiind un proiect extrem de complex, pregătirile vor debuta în luna aprilie, în paralel cu demersurile de strângere a fondurilor necesare unui atât de ambițios proiect. În principal, costurile acestei ascensiuni programate să aibă loc anul viitor sunt reprezentate de taxa de ascensiune pe vârful Everest, organizarea propriu-zisă a proiectului, derularea de sesiuni de pregătire, achiziționarea de echipament, dar și alte categorii de servicii la care va trebui să se apeleze. 

 

Având în vedere aportul pe care proiectul ”Șapte Pași pe Acoperișul Lumii" îl are la promovarea imaginii județului, Consiliul Județean Cluj s-a implicat pe parcursul timpului în susținerea acestuia, oferind o parte din suportul logistic și financiar necesar reușitei acestor expediții.  

Comentarii Facebook