Duminica 22 Decembrie

Săptămâna Europeană a Sănătății Mintale celebrată la Iulius Mall – discuții cu psihologi, coach și specialiști în domeniu


Săptămâna Europeană a Sănătății Mintale este o inițiativă care își propune să aducă în atenția publică importanța sănătății mintale și emoționale. Centrul de Psihologie Mental Training organizează în Iulius Mall un eveniment cu totul special, unde timp de o săptămână, vor avea loc discuții cu psihologi, medici, specialiști în domeniu, într-un context informal.

Emoțiile și gândurile pot deveni cei mai buni prieteni ai noștri, dacă învățăm să le gestionăm eficient și să le utilizăm în avantajul nostru. Ca să înțelegem cum să facem asta, în perioada 9 – 14 mai 2023, în zona Atriumului Principal din Iulius Mall Cluj vor avea loc întâlniri gratuite, de 15 minute, cu psihologi de la Centrul Mental Training Cluj. 

În intervalul orar 9.30 – 22.00, specialiștii vor fi prezenți la standul special amenajat pentru a discuta cu cei care sunt în căutarea unor răspunsuri despre emoțiile lor. În același timp, în cadrul Săptămânii Europene a Sănătății Mintale, vor avea loc și diverse activități și workshopuri care abordează teme importante legate de psihologie, sănătate mintală și psihopatologie. De la sesiuni interactive despre gestionarea stresului, la discuții despre relații și fericire, evenimentul oferă o gamă largă de opțiuni pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească sănătatea mintală și să descopere noi modalități de a-și dezvolta abilitățile în domeniul psihologiei.

Pe lângă sfaturile psihologilor, medicilor și coach-ilor, Centrul de Psihologie Mental Training oferă și vouchere cu ședințe de psihoterapie și coaching, dacă-ți dorești să păstrezi contactul cu ei. 

Comentarii Facebook