Șapte opționale noi pentru elevii din primar și gimnaziu: Care sunt și când vor intra în vigoare
Programele școlare pentru șapte noi opționale destinate elevilor din ciclul primar și gimnazial au fost publicate în Monitorul Oficial în data de 9 aprilie, potrivit unei informații publicate de edupedu.ro. Acestea vor putea fi alese de elevi începând cu anul școlar 2025–2026, în funcție de oferta educațională a fiecărei școli, ca parte din materiile opționale pe care elevii le pot alege singuri.
Noile opționale aduc teme atractive, care acoperă atât domeniul științific, cât și dezvoltarea personală și activitatea fizică. Elevii vor putea învăța, de exemplu, despre legătura dintre alimentație și starea emoțională, despre univers, stele și fenomene cosmice.
Totodată, sunt introduse opționale cu accent pe sport și sănătate, precum dansul, minibaschetul, mini-handbalul sau jocurile olimpice, oferindu-le copiilor oportunități suplimentare de a face sport în cadrul orelor de curs.
Aceste opționale fac parte din efortul de modernizare a ofertei educaționale, adaptată nevoilor actuale ale elevilor.
Printre noile discipline se numără Educație prin minibaschet, Minihandbal-mișcare, joc și fair-play și Viitorii olimpioni, adresate în special claselor a III-a și a IV-a. Elevii mai mici vor putea învăța și despre alimentația sănătoasă prin opționalul Educație nutrițională, începând chiar din clasa pregătitoare.
La gimnaziu, elevii pot opta pentru cursuri ca Armonie și expresie corporală, Muzică și dans, unde vor învăța coregrafii, dansuri populare și dansuri internaționale sau Aventura cunoașterii Universului, un opțional dedicat explorării cosmosului.
Aceste discipline vor putea fi alese în funcție de oferta fiecărei școli și interesele elevilor.
0 Comentarii