Sambata 2 Noiembrie

Satu Mare refuză să preia gunoaiele de la Cluj: Clujul ăla bogat își aduce gunoaiele aici?

 

Consilierii locali din Satu Mare au amânat din nou votarea proiectului prin care ar urma ca deșeurile din Cluj să fie duse la Satu Mare.

 

Județul Cluj transportă acum deșeurile la Alba Iulia, dar după data de 14 iulie acest lucru nu va mai fi posibil pentru că rampa de acolo se va închide. 

 

Consiliul Județean Cluj a mizat pe posibilitatea transportării deșeurilor la Satu Mare, dar proiectul supus discuției marți, 30 iunie, a fost amânat, ceea ce echivalează cu o respingere. ”Clujul ăla bogat își aduce gunoaiele aici. Nu e normal să le luăm noi gunoaiele, când Feleacu nu vrea să le ia”, a spus un consilier din Satu Mare la ședința de marți. 

 

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, a fost prezent la această ședință. ”Au amânat votul. Eu am încercat să fac multe chestii ca să treacă, pentru că a mai fost amânat o dată. Pentru noi era o gură oxigen de 3 luni, timp în care aveam unde duce gunoaiele, dar îi înțeleg și pe cei din Satu Mare că se opun”, a declarat Vakar Istvan.

Comentarii Facebook