Duminica 22 Decembrie

Scandal în trafic la Cluj! Un biciclist beat i-a rupt oglinda unui taximetrist și i-a spart geamul pentru că l-a claxonat



Polițiștii clujeni au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a opri un scandal în trafic, între un taximetrist și un biciclist.

La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 01:43, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 6 Poliţie, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, au intervenit pentru a aplana un conflict spontan survenit pe strada Republicii, din Cluj-Napoca, la intersecţie cu strada Ion Creangă”, informează reprezentanții.

Poliţiştii prezenţi la faţa locului au constatat că un biciclist ar fi lovit şi spart, cu mâna, oglinda retrovizoare de pe partea stângă şi geamul lateral stânga - spate de la portbagajul unui taximetru. Acesta ar fi devenit recalcitrant după ce, dezechilibrându-se, conducătorul taximetrului l-ar fi atenţionat, utilizând claxonul.

Biciclistul, un bărbat de 27 de ani, din Cluj- Napoca, era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută de Codul penal.

 

 

FOTO: Arhivă

Comentarii Facebook