Miercuri 25 Decembrie

Scandal pentru decorațiuni de nuntă: O firmă din Cluj a închiriat decorațiunile și nu le poate recupera, deși a mers cu poliția. Acuzații erau la somn


Au închiriat decorațiuni de nuntă și nu le mai pot recupera. Poliția nu a putut vorbi cu acuzații, erau la somn

O firmă din Cluj-Napoca, care închiriază decorațiuni pentru nunți, a ajuns într-o situație de conflict cu un client căruia i-a închiriat un set de decorațiuni pentru o nuntă la Someșu Cald și nu le mai poate recupera.

Este vorba de scaune, fețe de mese, fundițe, pahare, perne și altele, care  au fost închiriate pentru data de ieri, 6 iulie 2024, potrivit contractului semnat între cele două părți.

Deoarece firma avea nevoie de ele astăzi pentru un alt eveniment, le-a transmis că toate obiectele închiriate vor fi preluate astăzi, 7 iulie 2024,  la ora 6.00, de la adresa unde a avut loc nunta. Conform firmei , clienții care aveau nunta au răspuns că refuză acest lucru și că nu vor permite accesul în inicintă.

Acest lucru s-a și întâmplat. Azi-dimineață la ora 6 era amplasat la poartă un ”bodyguard”.

Neputând nici măcar să discute cu clienții, reprezentanții firmei au chemat Poliția Florești, care s-a deplasat la fața locului, dar a stabilit că nu au ce să facă și că e o problemă de nerespectare de contract, deci de drept civil, pentru care firma trebuie să se adreseze instanței.

La insistențele reclamanților, au cerut persoanei care păzea intrarea să cheme proprietarii, dar acesta a refuzat, spunând că dorm, s-au culcat doar pe la 5 dimineața, după nuntă și nu pot fi treziți. Explicația a fost suficientă pentru polițiști, care s-au resemnat.

Agenții Poliției au mai încercat să obțină numărul de telefon al proprietarilor aflați la somn, moment în care reclamanții s-au oferit să-l furnizeze, dar au fost ignorați. Polițiștii au cerut paznicului numărul de telefon, dar acesta nu l-a furnizat, iar polițiștii s-au mulțumit cu acest răspuns.

Reclamanții au depus plângere la IPJ Cluj, după ce inițial au încercat la secția din Florești, dar acolo nu era polițist judiciar care să îi audieze până la ora 14.00.

Oamenii consideră că refuzul de a restitui bunurile este o încălcare a articolului 238 din Codul Penal care spune că ” Însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”

Știri de Cluj a încercat să îi contacteze pe cei care au închiriat obiectele pentru nuntă, inclusiv li s-a lăsat mesaj telefonic, dar deocamdată aceștia nu au oferit niciun răspuns. 

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj au declarat pentru Știri de Cluj că s-a depus plângere pentru furt la IPJ Cluj. Urmează, așadar, să se deschidă dosar penal și se vor începe cercetările pentru furt în acest caz. 

scandal 1.jpg


scandal 2.jpg


Comentarii Facebook