Duminica 22 Decembrie

Scandalul de la Opera din Cluj e pe mai multe VOCI. Directorul Budoiu este apărat de soliști

 

Un grup de soliști de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca i-a luat apărarea directorului Marius Budoiu, care a fost acuzat într-un memoriu public de lucruri ilegale.

 

Chiar mai mult, în acel memoriu, directorul Marius Budoiu este amenințat cu plângeri la parchet.

 

În replică, un alt grup din Opera Naţională Română din Cluj-Napoca îi ia apărarea directorului.

 

Noi, Bardon Antal, Barz Ştefania, Brad Geani, Bulucz Lucia, Burcă Petre, Estefan Florin, Frenczi-Gurban Carmen, Fülop Martin, Hodrea Dan Cristian, Lupu Sorin, Lopez - Mendoza Hector, Merca Iulia, Mogoşan Cristian, Naş Andrada, Pop Beniamin, Raşcu Pop Florin, Săndulescu Irina, Simu Tiberius,  membrii ai compartimentului Solişti ai Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca şi, de asemenea, membrii ai Sindicatului Transilvania Art, ne dezicem în mod public de „Memoriul” comunicat presei în data de 15 septembrie.  

 

Nu suntem de acord cu afirmaţiile făcute în conţinutul acelui material şi, de asemenea, cu atacurile calomnioase la adresa unor persoane care încearcă din răsputeri să ridice instituţia noastră la cel mai înalt nivel posibil. Nu suntem de acord cu afirmaţia că în perioada mandatului directorului Marius Vlad Budoiu instituţia noastră a regresat, ci, dimpotrivă, suntem bucuroşi că în sfârşit vorbeşte lumea despre noi şi că am ajuns să fim cea mai bună operă din ţară. Este de neînţeles pentru noi cum a fost posibil să apară în presă astfel de afirmaţii, fără a avea argumente sau dovezi şi, de asemenea,  nu înţelegem cum presa a putut prelua cu o asemenea uşurinţă astfel de afirmaţii atât de departe de realitate, fără să încerce măcar să le verifice. Persoana sau persoanele care au calomniat Opera Naţionlă Română din Cluj-Napoca, încălcând orice reguli ale bunului simţ, folosindu-se de numele colectivului operei într-o comunicare publică, ar trebui să răspundă în faţa legii”, preciează cei menționați mai sus. 

 

Redăm mai jos memoriul care a aprins spiritele:

 

Memoriu

 

Noi, angajații Operei Naționale Romane din Cluj și membri ai Sindicatului Transilvania Art, ne disociem încă de la început de liderul de sindicat Barbul Mihai, lider deservit conducerii si servil directorului Marius Budoiu. În cele ce urmeaza semnalăm public mai multe nereguli ce se întamplă în ultimii 2 ani în instituție. Insistăm să se consemneze că în ultimii 2 ani de când la conducerea instituției a venit Marius Budoiu nu am ieșit public cu nici o plângere sau nemulțumire, asta pentru a-i lăsa timp să-și pună în aplicare planul artistic și administrativ pe care l-a propus. Dupa 2 ani, instituția nu numai că nu a progresat, dar este într-un regres semnificativ. Pe lângă datoriile acumulate sau amenzile primite de la diversele instituții de control ale statului pentru numeroase nereguli, instituția angajează personal pe perioada nedetermintă după bunul plac al directorului, fără a organiza concursuri pe post, conform legii teatrelor si conform Regulamentului de organizare și functionare a institutiei. S-au făcut 3 angajări pe perioada nedeterminată la Orchestră, 3 angajări pe perioadă nedeterminată la Cor, precum și angajarea unei dirijoare fără minim de experiență, toate acestea fără consultarea orchestrei în ceea ce privește dirijoarea, sau a Sindicatului în ceea ce privesc celelalte angajări.

 

Dorința angajării cu orice preț pe funcți a apropiaților lui Budoiu reiese și din dorința angajării unui mașinist într-o funcție de director tehnic, norocul nereușitei planului fiind acela că persoana pentru care se pregătea postul de director tehnic nu avea nici măcar bacalaureatul. 

 

Spectacole publice prin Asociaţia Filarmonia

 

Toate spectacolele desfășurate în parteneriat cu Primaria, s-au făcut prin intermediul unei societati numită “Filarmonia”, societate înființată și condusă de cel pe care Budoiu l-a adus in Operă și l-a angajat, Mircea Sabin Rus, și de soţia sa. Tocmai de aceea, dupa “Zilele Clujului 2014”, angajații Operei nu şi-au primit onorariul promis înaintea concertelor din Piața Matei Corvin, aceasta constituind prima revoltă consistenta a personalului. Din toate deplasările desfașurate de Opera Română prin aceasta societate “Filarmonia”, angajații Operei au primit cel mult diurna pe o zi în valoare de 13 Ron, în timp ce soliștii invitați, prieteni ai lui Budoiu, au primit 3000-4000 Ron. Diferența este elocventă! În 13.09.2014, dupa ce întregul colectiv a refuzat deplasarea la Bistrita pentru spectacolul Aida, cerând să vadă contractul Operei Române cu organizatorul de la Bistrița, s-au găsit pe loc bani ca să fie plătită atât Orchestra cât și Corul pentru a nu se pierde spectacolul. Întrebarea retorica este: de unde s-au găsit bani pentru plata Orchestrei și a Corului, cu 100 de Ron de persoana, dacă înainte cu o zi atât Rus cât și Budoiu spuneau ca e ordin de serviciu? Reiese clar că banii existau, doar că nu pentru angajați! De asemenea, este cert că din contract nu lipsea societatea hoață a lui Rus. Deși regizorul spectacolului era trecut în program însuși Marius Budoiu, acesta nu a avut ieri curajulul să dea ochii cu proprii angajați, așa că spectacolul a avut regizor doar pe afis. Nici nu-i sigur că nu a fost recompensat pentru apariția pe afiș, dar sperăm să ne lămurească DNA-ul în scurt timp! 

 

Oricum, Budoiu comunică cu proprii angajați pe rețeaua facebook, dorindu-și o Operă cu angajați mai docili, de genul celei din Gherla. Vă întrebați probabil de unde reiese această prietenie până la ilegalitate a lui Budoiu cu Mircea Rus. Răspunsul e unul foarte simplu: Mircea Rus nu se rușineaza să facă public în toate mediile artistice și nu numai, de la poveștile cu artiştii instituției și până la cele cu anumite persoane publice, că lucrarea de management cu care Budoiu a ajuns directorul instituției a fost scrisă și concepută de el! La momentul potrivit vom face publică și o înregistrare în acest sens. Mai mult, Rus se laudă ca adevăratul conducător al instituției este el, asta datorându-se și lipsei cu lunile a directorului din instituție. De notorietate este însa și felul în care societatea lui Rus culege drepturile de autor pentru spectacolele Operei de la artiști. Vă anexăm o copie a contractului cu care Rus recolteaza drepturile de autor și o dovadă că spectacolele pentru care face această acțiune sunt organizate de Opera Română Cluj, fără un parteneriat cu societatea fantomă a lui Rus. (…)

 

În săptămâna ce urmează, fiecare din noi vom sesiza personal Departamentul Național Anticorupție (DNA) pentru deturnare de fonduri și conflict de interese, dorindu-i directorului nostru să-și împlinească visul de a inființa o instituție de spectacole la Gherla! Ne pare rau ca nu va putem pune la dispoziție înregistrări și alte documente administrative și fiscale, dorindu-ne ca acestea să facă mai intai proba a ceea ce susținem la parchet”, se arată în memoriul reclamat, citat de clujulcultural.ro.

Comentarii Facebook