Duminica 22 Decembrie

Scandalul de la spitalul Sf. Pantelimon, comentat de alianța din care face parte UMF Cluj-Napoca: „Persoanele vinovate să răspundă în fața legii”


Alianța universităților de medicină din România, din care face parte și UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, și-a exprimat poziția fermă în legătură cu evenimentele recente de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București. 

Într-un comunicat oficial, Alianța Universitară G6 UMF a ținut să sublinieze importanța respectării eticii și deontologiei profesionale în domeniul medical, condamnând orice comportament ce ar putea pune în pericol sănătatea pacienților. 

De asemenea, și-a exprimat susținerea față de actul de justiție și de necesitatea ca persoanele care se vor dovedi vinovate să fie trase la răspundere și sancționate conform legii.

Alianța a criticat generalizările din mass-media care afectează imaginea profesiei de medic, subliniind că astfel de cazuri izolate nu trebuie să umbrească dedicarea și profesionalismul majorității medicilor. Totodată, G6 UMF a atras atenția asupra impactului negativ pe care aceste generalizări îl au asupra atractivității profesiei de medic, descurajând tinerii să urmeze o carieră în acest domeniu vital.

Alianța Universitară G6 UMF condamnă cu fermitate orice acțiune sau comportament care poate pune în pericol integritatea și sănătatea pacienților. În acest sens, susținem cu tărie actul de justiție și subliniem necesitatea ca persoanele care se vor dovedi vinovate de astfel de fapte să fie trase la răspundere și sancționate conform legii.

În același timp, considerăm esențial să atragem atenția asupra impactului negativ pe care generalizările din mass-media le pot avea asupra imaginii profesiei de medic. 

Este vital să nu se cadă în capcana generalizărilor care sugerează că toți medicii ar încălca Jurământul lui Hipocrate. Profesioniștii din domeniul medical sunt instruiți și educați să respecte cele mai înalte standarde etice și profesionale, iar cazurile izolate nu trebuie să umbrească munca vastă și dedicată a majorității.”, au transmis reprezentanții G6 UMF.

Alături de UMF Cluj-Napoca, alte cinci universități fac parte din Alianța Universitară G6 UMF, fiind vorba despre UMF „Carol Davila” din București, UMF Craiova, UMF „Grigore T. Popa” din Iași, UMFST Târgu Mureș și UMF „Victor Babeș” din Timișoara.

Președintele G6 UMF este Anca Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. 

Reamintim că a fost deschisă o anchetă, după ce Parchetul Tribunalului București a fost sesizat de directoarea de îngrijiri a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală că în perioada 4 – 6 aprilie 2024 în Secția de ATI au decedat circa 20 de pacienți. Motivul invocat a fost scăderea cu intenție a substanței noradrenalină de pe injectomat de medici și, în unele cazuri, înlocuirea acesteia cu ser fiziologic. 

Comentarii Facebook