Vineri 22 Noiembrie

Scăpăm de purtarea măştii în aer liber? Când va fi publicată decizia CCR în Monitorul Oficial


Românii ar putea scăpa de obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise de săptămâna viitoare. Decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, iar autoritățile nu intenționează să modifice legea pentru a rămâne în vigoare purtarea acesteia în aer liber, potrivit Antena 3.

După ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, autorităţile au la dispoziţie 45 de zile pentru a o pune în aplicare 

La începutul acestei săptămâni, judecătorii Curții Constituționale a României au stabilit că ordonanța de urgență prin care a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise este neconstituțională. CCR a luat această decizie după ce a constatat că ordonanța nu avea avizul Consiliului Legislativ atunci când a fost publicată în Monitorul Oficial.

Curtea Constituțională nu contestă purtarea măștii în spații publice, ci modul în care a fost adoptată Ordonanța care stabilește acest lucru.

Citeşte şi: CCR, decizie de ultimă oră! Obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber este neconstituțională

Medicul Tudor Ciuhodaru: „E cel mai bun moment pentru ridicarea restricţiilor”

Medicul Tudor Ciuhodaru susține ridicarea restricţiilor şi chiar trecerea la faza endemică a pandemiei COVID. Medicul lucrează într-un spital suport COVID de la începutul pandemiei.

Tudor Ciuhodaru, care este şi europarlamentar, susţine că strategia actuală pentru combaterea pandemiei trebuie schimbată şi căutate alte soluţii pentru a trece din faza pandemică în cea endemică.

Am întrebat inclusiv Comisia Europeană când avem de gând să trecem şi noi de la faza pandemică la faza endemică, pentru că mi se pare că e cel mai bun moment pentru a face acest lucru. De ce la aceeaşi rată de vaccinare, Anglia elimină orice fel de restricţii, iar în Austria se trece la vaccinarea obligatorie, oare nu sunt aceleaşi lucruri pentru toţi?", a spus dr. Tudor Ciuhodaru, sâmbătă, 19 februarie, la Antena 3.

Întrebat de ce crede că acum ar fi momentul oportun pentru a ne mai relaxa şi a trece la faza endemică a pandemiei, medicul a venit cu mai multe argumente.

De ce spun că e cel mai bun moment pentru a trece la relaxare, de la pandemie la endemie: avem un capital uriaş de imunitate, mai ales imunitate naturală, de la trecerea prin boală. Sunt tot mai multe studii care confirmă că e imunitate de calitate, de durată, aceasta de la trecerea prin boală. Multe din lucrurile care le băgau la conspiraţioniste intră acum la confirmarea prin practică”, a răspuns medicul Tudor Ciuhodaru.

Un alt motiv este vremea, este mai cald, oamenii nu prea mai stau în spaţii închise, mai ies la soare", a concluzionat medicul Tudor Ciuhodaru, europarlamentar şi membru în Comisia de Sănătate a Parlamentului European.


Comentarii Facebook