Scene ca-n filme pe drumul Sfântul Ioan, din Făget, Cluj. Șoferul a scăpat ca prin minune, deși mașina s-a răsturnat spectaculos, cu roțile în sus FOTO
Accident rutier pe drumul Sfântul Ioan, din Făget Cluj: mașină răsturnată, fără victime încarcerate
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență la un accident rutier care a avut loc pe drumul Sfântul Ioan. La fața locului, echipajele de salvare au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu roțile în sus. Din fericire, nu au fost înregistrate victime încarcerate, iar incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Pentru gestionarea situației, au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
”Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe drumul Sfântul Ion. În accident a fost implicat un autoturism, pe care echipajele noastre l-au găsit răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Totodată, în urma accidentului au rezultat numai pagube materiale. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ”, au declarat reprezentan'ii ISU Cluj.
15 Comentarii
Oauuu era bun in 4 lemne !!!si > cine i-a luat motorul >>> sa-l suga !!!
Drumul ăsta e foarte tranzitat de floresteni ca o centura,zici ca e drum național asa trafic e
să știu dacă să râd de fraierul spălăcit sau să-mi pară rău că a supraviețui negroiul inferior biologic
Cand mergi regulamentar, asa patesti…
Suflet de beembist, destin de motociclist.
@Deci: ... exista 2 feluri de impotenta, cea psihologica si cea fiziologica, tu clar ai demonstrat ca o ai sigur pe cea psihologica.
... nu am nimic cu cei care sufera de cea fiziologica, si da sunt multi care nu o au pe cea psihologica chiar daca o au pe cea fiziologica si am mare respect pt. ei.
@ce ne faceam daca impotentii ca tine nu ar scrie comentarii ?: faci pe telijentul, sfertodoctule?
@nelu v.: nici mie nu-mi iese, dar nu semnalizez ca prostu satului
blanao...
pacat !!! pacat !!! trebuia sa L sarute MASA RECE !!1
A mers atent, cu viteza adecvata se suptântelege.
E plin de prosti si in Faget si in alte parti.
Asta a mers dupa ciuperci!
Teribilistii fara pauza, fara oprire ! Singurul scop este sa nu respecte nimic si pe nimeni in trafic si pedala de acceleratie in blana.