Duminica 22 Decembrie

Scene de sex într-o tabără pentru copii din Cluj. Poliția s-a sesizat după ce doi băieţi ar fi fost abordaţi pentru „activităţi de natură sexuală”


Polițiștii clujeni s-au sesizat după apariţia unui material de presă, care prezenta un incident desfăşurat în timpul unei excursii la care ar fi participat elevi ai unei unităţi şcolare din municipiul Cluj-Napoca.

La data de 7 iulie a.c., urmare informațiilor apărute în cadrul unui material de presă care prezenta un incident desfășurat în timpul unei excursii la care ar fi participat elevi ai unei unități școlare din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au demarat cu operativitate verificări din oficiu în vederea clarificării situației expuse.

Cercetările preliminare au condus la stabilirea faptul că în perioada 27 - 29 mai a.c., în timpul excursiei desfășurate în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava, doi elevi ar fi fost abordați de către un altul, cu intenția de a desfășura activități de natură sexuală. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, urmând ca în cadrul anchetei să fie clarificate toate aspectele de interes.”, anunță IPJ Cluj. 

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au făcut demersuri pentru informarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului cu privire la cele întâmplate. 

Comentarii Facebook