Duminica 22 Decembrie

Schimbările din noul an școlar 2022-2023. Cum se vor calcula mediile și câte note vor primi elevii


Anul școlar viitor va avea cinci module de cursuri, alternate cu vacanțe scurte, în loc de două semestre. Odată cu modificarea structurii anului școlar și eliminarea tezelor, se schimbă și procedura pentru note în încheierea mediei. 

Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, ministerul Educației propune în Regulamentul de funcționare și organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitare (ROFUIP) ca media să se încheie anual, fără să existe un număr impus de note/calificative.

Cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru. După eliminarea obligativității tezei, media va fi încheiată anual, iar elevii vor primi cu cel puțin trei note mai mult peste numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ, iar media se va încheia anual, notează sursa citată.

De exemplu, dacă un elev are 3 ore de matematică pe săptămână, profesorul trebuie să acorde pe an cel puțin 6 note.

De asemenea, ​​potrivit modificărilor propuse de ministerul Educației, la Art. 109 (8), media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin trunchiere, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare. Anterior se calcula ca medie aritmetică, fără rotunjire. Elevii din clasele primare, gimnaziu și postliceal și cel postliceal vor avea cel puțin două evaluări scrise pe an școlar, față cel puțin o evaluare scrisă pe semestrul. 

Documentul va fi discutat luni în Consiliul de Dialog Social din care fac parte elevi, părinți și sindicate.

Comentarii Facebook