Duminica 22 Decembrie

Scrisoarea șefului Terapia pentru noul rector al UBB Cluj: Reamintiți-vă seara la culcare că puterea corupe


CEO -ul Terapia Cluj, Dragoș Damian, a adresat înainte de alegerile de la UBB Cluj o scrisoare viitorului rector al Universității. Scrisoarea a fost publicată de Transilvania Reporter, într-un pachet dedicat alegerilor, iar acum, după aflarea câștigătorului, obligă mai mult conducerea UBB Cluj, mai ales că noul rector, profesorul Daniel David, 49 de ani, a fost purtat de valul care vrea schimbare reală în UBB Cluj.

Redăm mai jos scrisoarea din Transilvania Reporter:

Stimate domnule Rector,

Felicitări pentru numire, sper că nu a fost o victorie à la Pirus, vă doresc să vă puneți rapid la treabă și iată, vă servesc al doilea clișeu în aceeași frază, reamintiți-vă seara la culcare că puterea corupe, în special la vârste tinere.

De ce vă scriu această scrisoare? Lucrez într-o companie alături de 143 de absolvenți ai UBB, am circa 60 de studenți UBB într-un internship de controlul medicamentului și avem și o listă de alți 250 care ne ajută în studiile clinice. Astfel încât, spun asta cu recunoştiinţă, compania mea este astăzi numărul 1 în România și datorită UBB și generațiilor de studenți și absolvenți care au pus umărul la succesul nostru. Sau, privit din alt unghi, faptul că scriem „Made in România” pe medicamentele pe care le trimitem în 30 de țări este și meritul universității.

Personal nu am avut multe legături cu UBB, odată am fost invitat la o dezvelire de statuie. Înțeleg că sunt alți membri ai comunității de afaceri, viitori angajatori, care sunt invitați pentru parteneriate și TexEx-uri care ajută la sincronizarea programei academice cu piața muncii. Ca om de afaceri am tendința să mă uit pe indicatori economici și financiari atunci când analizez o organizație, iar aici vă pot spune că UBB are un buget de venituri cam la o treime din al meu și unul de cheltuieli cam de două ori mai mare față de cel pe care-l gestionez în compania mea; desigur, nu există comparație, chiar dacă finalmente ambii urmărim să fim competitivi. Dar adresa către Dumneavostră este de altă natură, de la un om de afaceri la un om de știință. Și anume, să vă propun să puneți în agendă cinci indicatori de performanță (nu-i arătați altora) care să fie incluși în foaia de parcurs a ceea ce aveți de făcut până în 2024, când probabil o să ne întâlnim din nou.

10% mai puține chiverniseli politice sau de familie. Poate că greșesc și așa ceva nu există în UBB, pentru că ar însemna trafic de influență și, regretabil, corupție. Așadar, scoateți acest indicator din agendă. Dar dacă există obiceiuri fanariote, vă rog să credeți că ele erodează credibilitatea, performanța și reputația UBB.

25% mai mult învățământ dual

Asta se poate face prin parteneriate cu angajatorii, în așa fel încât studenții să se familiarizeze cu ceea ce fac companiile clujene sau transilvănene și să intre în câmpul muncii imediat. Învățământul dual la liceu începe să devină un succes, merită încercat și cel de nivel universitar. Pentru că s-a calculat că angajatorii plătesc pentru instruirea absolvenților de facultate o sumă cel puțin egală cu cea pe care o plătește sistemul public pentru a produce acel absolvent; acuză voalată fiind că ies nepregătiți din facultate.

50% mai multă angajabilitate a absolvenților. Atenție însă, în domeniul în care au absolvit sau fac masterate și doctorate. Dacă nu atingeți acest indicator, proverbiala insultă „fabrică de diplome” va împovăra și mandatul Dumneavoastră.

75% mai mulți absolvenți care să rămână în țară. Este complicat, nu? Să vrei să pleci din țară înseamnă, într-un fel, renunțare la patriotism, așa că va trebui să reflectați adânc la ce trebuie făcut, pentru că dorința de a pleca apare în timpul facultății, spun analiștii. Și se spune de multe ori că impulsul de a pleca este generat de primul indicator de mai sus, dar oamenii educați nu cred, desigur, în statisticile gen „se spune”.

100% mai multă implicare în politicile publice ale României. Poate că UBB este deja implicată în formularea de politici publice în unele sectoare. Aș recomanda altele două, politici publice care privesc demografia și politici care privesc industrializarea. Cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat a fost aderarea la Uniunea Europeană. Cel mai rău lucru, odată ajunși acolo, a fost abandonul de suveranitate demografică și industrială. UBB poate și trebuie să creeze politici de repopulare și reindustrializare.

În 2024, când vi se termină mandatul, lumea va avea la picioare comunicaţiile 5G, tehnologia blockchain, medicină personalizată, roboții colaborativi, internetul lucrurilor. La fel și România. Dar după cum arată prognozele, România va avea și 500 de mii de tineri mai puțin și 100 de fabrici închise; la plusuri, vom bifa încă 1 milion de pensionari și 250 de mii de muncitori asiatici.

Așadar, domnule rector, în următorul ciclu academic aveți ca mandat nici mai mult, nici mai puțin, decât să fiți parte din grupul de lucru care aliniază viitorul României la viitorul lumii, în condițiile în care, iată al treilea clișeu, lumea se schimbă. Dar se schimbă mult mai repede decât în ciclul anterior.”, se arată în scrisoarea transmisă de Dragoș Damian.

Psihologul Daniel David a câștigat alegerile pentru funcția de rector al UBB, acesta reușind să îl învingă pe Ioan Chirilă. Prof. univ. dr. Daniel David a fost ales, marți, 3 martie 2020, în funcția de rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, întrunind 1026 de voturi (71,35%) din numărul total de 1438 de voturi exprimate.

Comentarii Facebook