Un tată din Cluj, care și-a dat doi copii la fotbal când erau mici, a descris foarte bine câtă jale și durere este la ”academiile” care cresc copii și de ce fotbalul românesc este în comă.

”Am fost cândva frumoși și tineri: Despre profesionalismul din fotbal  ...

Știu că astăzi toată lumea este dezamăgită și supărată după rezultatele echipei naționale de fotbal a României. Se vorbește la cald încă dar trebuie să se vorbească. Să vorbească cei implicați, cei care chiar au ceva de spus, cei care pot schimba ceva, cei care gândesc și nu cei care doar aruncă jigniri și vorbe grele de dragul de a înjura pe cineva. 

Să vorbească și părinții copiilor care au făcut fotbal, să vorbească și antrenorii grupelor de copii și juniori dar să vorbească sincer, corect și cu curaj. Să fie cunoscute realitățile de la aceste grupe și echipe de juniori, de la cum sunt ținuți în teren "copiii care trebuie" la condițiile absolut  înfiorătoare de pregătire, pe terenuri mizerabile, fără vestiare, fără condiții de duș, de a se putea schimba de hainele de antrenament transpirate, ude, pline de iarbă, zgură, apă sau noroi. 

Echipele de orice ligă, de Liga I, au nevoie de minim 5 grupe de copii și juniori pentru obținerea licenței. Sau așa era atunci când copiii mei făceau fotbal. Le au, dar adevărul absolut este că le-ar desființa imediat dacă nu ar fi obligate să le aibă. Oricum nu dau doi bani pe ele, pe copii, pe antrenorii acestora. Este tristul adevăr și nu prea au mulți chef să vorbească despre asta. Părinții pentru că își periclitează "viitorul" fotbalistic al copiilor, antrenorii pentru că și-ar pierde locul de muncă și așa mai departe. Așa că toți tac și spun că nu ai ce să faci. Antrenorii se chinuie cu grupe de copii care au 25, 30 de copii la un antrenor singur, nu cu 1 sau 2 secunzi, nu cu maseur, nu cu psiholog, nu cu cineva care să îi învețe pe părinți ce ar trebui să mănânce un copil care face sport, nu cu condiții de recuperare după efort. Fiul meu cel mare, a făcut prima dată recuperare la 15 sau 16 ani la un club care se ține mare, CFR Cluj. Și asta pentru că s-a zbătut antrenorul lor să obțină acest "privilegiu" de la club, NU pentru că, clubul ar fi considerat că trebuie.

Când duci copiii în condiții mizere la antrenamente, la meciuri, de multe ori pe banii părinților, când le ceri părinților bani pentru materiale, treninguri și haine cu sigla clubului, înseamnă că îi disprețuiești, că NU îți pasă de ei, că NU îi vrei, că îi ai acolo doar pentru că ești obligat de regulile pentru licențiere. Am fost cu copiii la turnee de fotbal în străinătate, este aproape imposibil să te compari cu fotbalul de "afară". Copiii de la echipele de afară erau strict cât trebuiau la o grupă, aveau o echipă de antrenori, erau echipați exact ca echipa mare a clubului pe care îl reprezentau, cu exact același echipament. Și erau toți unul și unul, fizic vorbind, disciplinați tactic, nu intrau în panică pe teren, jucau pe scheme de joc indicate de căpitanul de echipă. Și asta nu la 14, 15, 16 sau 17 ani, NU, asta la grupele de copii. Oare felul în care sunt crescuți, respectați și pregătiți să fie definitoriu pentru ei ca viitori fotbaliști?

La noi nu sunt condiții de pregătire, cele decente le numeri pe degete iar de cele normale, firești, abia auzi pe ici pe colo. Selecția copiilor, a tinerilor fotbaliști este inexistentă, e după ureche, pe pile, pe relații. Educația tinerilor copii și fotbaliști este inexistentă, nu știu câți dintre ei au citit o carte, au auzit de cultură, de respect pentru spectatori, pentru culorile clubului, ale naționalei. Ai noștri fotbaliști când ajung la un club mai mare, la FCSB de exemplu, îi URĂSC pe rapidiști, dinamoviști, olteni. NU sunt în rivalitate cu ei, îi URĂSC. Aceia sunt dușmani, nu adversari. Antrenorii îi compară cu vedete adevărate, dar NU îi îndrumă spre carte, spre educație, respect, responsabilitate, disciplină, dorință de performanță. Mereu îi scuză și ei săracii, cu ZERO performanțe, nu își doresc să ajungă la cluburi mari, să facă performanță. Ei se mulțumesc cu echipele autohtone, cu presa autohtonă care îi face vedete, cu tatuaje. Nu, nu am nimic cu cei care se tatuează, dar o sticlă goală, e goală chiar dacă o îmbraci în foiță de aur. O "sticlă" plină în sport, înseamnă performanță nu ambalaj, iar performanța vine pe un fond de educație. Cei care îi sfătuiesc pe tinerii fotbaliști însă, sunt la fel de lipsiți de educație ca și ei. 

Cluburile de fotbal ar trebui să înțeleagă că au datorii față de copii și juniori, antrenorii, în frunte cu Dan Petrescu, ar trebui să înțeleagă că au datoria de a crește și forma acești tineri jucători, altfel, titlurile câștigate de Dan Petrescu(al cărui comportament pe marginea terenului este mizerabil), nu valorează nimic dacă nu este dublat de performanță europeană, de jucători tineri transferați la cluburi bune din afară, unde să joace, nu de unde să revină cu "coada între picioare". 

Dar dacă nu vrem să înțelegem că dacă ne batem joc de copii și juniori ne batem joc de viitor, vom avea probleme cu echipele din ultima urnă valorică. Noi, eram deja obosiți la gândul că avem 4 meciuri în 11 zile, deja, de fapt, ne găseam scuze pentru jocurile fără vlagă, pentru că de fapt, noi în realitate, desconsiderăm această competiție, deși doar Florin Prunea a avut curaj să o spună direct. Desconsiderăm Liga Națiunilor așa cum CFR Cluj și FCSB desconsideră și batjocoresc Cupa României de ani buni și toți se fac că NU văd. "Tata" Jean Pădureanu a fost mic copil pe lângă Burleanu și ceilalți.

Și mai este ceva, când acești copii împlinesc 18 ani, 99% dintre ei nu sunt legitimați la cluburile la care au crescut. Ele, cluburile NU au nevoie de ei dar le dau o ultimă palmă, o ultimă umilință, NU îi lasă să se legitimeze nicăieri timp de 3 ani, așa de-ale dracului ce sunt ele cu patronii lor care împrumută cluburile, NU care investesc. De ce să NU îi mai umilească o dată pe copii. Îi umilesc așa cum i-au umilit tot junioratul. Pentru că pot, "DE-AIA". Iar între timp, fotbalul nostru mioritic e de tot plânsul. 

Mi-e silă  …”, a scris Traian Morar, fost purtător de cuvânt al Poliției Cluj.