Duminica 22 Decembrie

Scrisoarea unui taximetrist către Emil Boc, după ce firmele de ridesharing au invadat Clujul de Untold: ”Cum protejați locul de muncă al clujenilor?”


Un taximetrist clujean a redactat o scrisoare adresată primarului Emil Boc în care explică modul în care taximetriștii autorizați de Primăria Cluj-Napoca au fost afectai de firmele de ridesharing, care au invadat Clujul.

Scrisoare deschisă către domnul primar Emil Boc.

Stimate Domnule Primar, Emil Boc !

Dacă studiați un pic istoria puteți vedea că taximetria a existat de decenii, începând cu birjarii, apoi cu apariția automobilului cu automobile destinate acestui scop. Și această activitate s-a făcut totdeauna organizat prin plata unor taxe la bugetul local și de stat de către cei implicați.

Așa am făcut și eu, investind într-o mica afacere, cumpărând mașină și obținând autorizație. Cu ceilalți colegi din breaslă, ani de zile am lucrat pe străzile Clujului, încercând să ne conformăm tuturor regulilor pe care ni le-ați impus. Am colantat mașinile ca niște circari, le-am vopsit, le-am înfoliat, am pus cupolă, indicativ, ecuson, datele firmei și cele personale le-am expuse la vedere etc. Ca persoane fizice sau firme particulare am fost nevoiți să acceptăm tarifele impuse de primărie. La 6-7 RON pe litru de combustibil să încasăm 3-4 RON, iar în timpul pandemiei stăteam câte 15 ore la lucru până reușeam să ne facem un salariu minim pe lună. Și după controalele făcute de inspectorii ITM, mulți dintre noi luau amendă de 20.000 RON, pentru că orele lucrate erau mai multe decât cele din cartea de muncă. Și cum treceau lunile prețurile creșteau zi de zi. Asigurările, agrearea, metrologia, ITP-ul plus alimentele etc. Pentru că dacă s-a cerut mărirea tarifului pe kilometru la cel puțin  valoare unui litru de combustibil (preț aproximativ practicat în țările din jur) am primit răspunsul din partea primăriei că se dorește ca transportul să fie ieftin în Cluj-Napoca. Iar când am cerut suplimentarea numărului de autorizații pe Cluj s-a spus că se aplică legea care stabilește numărul taximetrelor pe număr de persoane.

Dar a venit ziua când au venit două firme străine, una din Estonia, cealaltă din America, să introducă ridesharing -ul și în Cluj.

După definiție "Ridesharing -ul este o formă de transport în care o persoană oferă să împartă un vehicul cu alte persoane pentru a călători împreună către aceeași destinație, cu scopul de a reduce costurile de transport și a poluării”.

Deci domnul Boc, să presupunem că sunt vecinul dumneavoastră și lucrez la Primărie sau în apropiere. Ne înțelegem și venim împreună la serviciu cu o mașină, iar după masă mergem acasă tot cu aceeași mașină. După mine acest lucru ar însemna ridesharing și așa s-ar economisi combustibil, s-ar decongestiona traficul și s-ar reduce poluarea.

Și a fost permis acestor firme să-și desfășoare activitatea prin care reușesc să aibă cel puțin 25 la sută venit din încasări. Pentru că, nu cumva să credeți că de aceea au venit aici să ne facă nouă bani, ci să-și facă profit și fiind firme mari o fac foarte eficient, dar nu pentru oraș, ci pentru ei! Și așa s-au înmulțit mașinile de Bolt și Uber în Cluj Napoca, și au mașini autorizate cu care vin să lucreze în Cluj din aproape toate județele. Și le este permis pe când noi eram amendați dacă ieșeam în Florești, iar ei atunci când veneau în Cluj!

Și imediat de la aproximativ 2700 autorizații de taxi, care sunt eliberate pe Cluj, numărul mașinilor care fac acest serviciu a sărit la cel puțin 5000. Deci așa se reduce traficul ! Pentru că degeaba spuneți că ei fac ridesharing, fac exact ceea ce fac taximetriștii, stând toată ziua în mașină așteptând clienții (nu prietenii și vecinii ca să-i ducă acasă!)

Doar că ei au facilități în ce privește activitatea lor. Pot primi autorizații cu mașini de până la 15 ani, unele fiind observate în trafic și având mai mult de 15! Noi trebuie să avem mașini sub 10 ani, când le autorizăm,  avem agreare, ceas de marcat legat online la ANAF, plătim dispecerat, suntem plini de abțibilduri să fim văzuți și din avion etc. Ei pot circula și cu un timbru pe luneta din spate și nu contează dacă geamul e fumuriu și nu se vede aproape deloc.

Trebuie să avem contracte de muncă de 8 ore, dar după plata tuturor contribuțiilor către stat ca să rămânem cu banii aferenți acestor 8 ore, trebuie să stăm în standuri câte 12-16 ore. Nimeni nu și-a pus întrebarea ce se alege din munca miilor de taximetriști, la care aceasta este ocupația principală sau afacerea în care au investit bani grei.

La ridesharing în schimb sunt foarte mulți care, după un serviciu bun și sigur doresc să facă ceva bănuți și ies în stradă să facă bani. Sau după ce se înregistrează și primesc autorizația, împrumută mașina, poate chiar la băiețelul lor care abia a primit permisul și vrea să facă un ban de un Untold. Pentru că rar sunt verificați, nu sunt blocați în standuri de polițiști și inspectori puricându li-se actele ca avertisment că înainte cu vreo zi două au protestat în stradă pentru drepturile lor!

Nu spun că ridesharing -ul trebuie eliminați complet și nu trebuiau lăsați deloc pentru că poate nu permite legea. Dar nu am văzut nici un pic de interes să se ia măsuri pentru a proteja afacerile și locul de muncă a clujenilor care de decenii își desfășoară activitatea de taximetrie în Cluj.

Se pot găsi exemplu printre țările vecine unde aceste firme au putut intra doar dacă au lucrat exact în condițiile în care lucrează și taximetriștii; vârsta mașinii, cupolă, dispecerat plătit, mașină de aceeași culoare ca a taximetriștilor și ce e foarte foarte important tarif afișat vizibil și identic cu al taximetriștilor!

La noi unele mașini sunt colantate cu Uber sau Bolt, restul aproape nu se recunosc în trafic. Iar tariful este dinamic cu care pot juca cum vor: până-și atrag clienții reduceri, după care când e nevoie mare de mașini sau la evenimente cum e Untoldul dintr-odată aproape se dublează față de taximetriști.

Și dacă am pomenit la început de Untoldul ăsta de ”80 de milioane” noi, am stat în standuri și ne-am mirat.

Au venit în Cluj mașini din toate colțurile țării și au făcut bani. Plus din senin a apărut o firmă nouă cu mașinile electrice, cu numere roșii ca fiind partener Untold. Oare au avut ele toate actele în regulă având numerele roșii? Într-adevăr poliția primind vreo sesizare a început să-i verifice, la unul chiar reținând numărul de înmatriculare. Prin asta nu se poate deduce că ceva nu era în ordine?

E drept, am putut lucra și noi un pic mai mult, dar de fapt noi am completat venitul slab pe care l-am avut până acuma și pe care îl vom avea în perioada următoare. Pentru că după Untold degeaba vor pleca acasă multe mașini de Bolt și Uber, vor rămâne destui în Cluj. Ca să facă bani pentru o firmă americană și una estoniană pentru că aceste firme doar asta vor.Profit. Și nu pentru noi.

Firmele de taxi sunt afaceri familiale românești, iar persoanele fizice autorizate sunt cetățeni români, care aici locuiesc aici cheltuiesc banii aici își întrețin familia, mulți dintre ei sunt trecuți de 50 de ani care, lucrând în domeniul ăsta de zeci de ani, nu prea mai găsesc loc de muncă în alte domenii. Acum stau în mașinile lor și se gândesc oare să mai rabde sau să treacă și ei la o firmă străină care să prospere pe spinarea noastră !?

Pentru că dacă ați fi vrut să ne sprijiniți, ați fi putut face ceva și încă s-ar putea. Cum am spus sunt exemple în alte țări sau dacă nu, se putea inventa, găsi ceva și la nivel local. Dacă e problemă cu vreo lege, păi nu suntem noi inventivi? Și cred că ați fi omul potrivit, care având în CV și funcția de prim-ministru, nu sunteți un primar oarecare ci unul cu o experiență vastă.

Aș dori ca această scrisoare să aibă un efect pozitiv pentru noi, pentru că suntem mulți la capătul răbdării.

Cu respect, un cetățean din Cluj”.

Comentarii Facebook