Se deschid școlile din 8 februarie. Care sunt scenariile după care vor funcționa


Școlile se vor redeschide în 8 februarie, dar totul depinde de scenariul epidemiologic. În afară de localitățile aflate în carantină, toți copiii de la grădiniță și cei din clasele I-IV vor merge la școală, indiferent de rata de incidență.

Am discutat o temă care este extrem de importantă. Am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România începând de săptămâna viitoare.

Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să vă spun că nu am scăpat de pandemie. E nevoie să fim responsabili, să respectăm măsurile care sunt în vigoare, dar putem să constatăm că incidența bolii s-a redus un pic.

Avem mai puține persoane la ATI și persoane care se internează zilnic. Cum spun experții, trendul este descendent.

Nu suntem singuri în Europa și ne-am uitat în jur să vedem ce fac alții. Marea majoritate a țărilor din UE deschid școlile. În majoritatea statelor sunt deschise sau vor fi deschise. Doar în 3 state nu se deschid școlile

În consecință am decis ca începând de luni majoritatea copiilor să meargă fizic la școală.

Evident, trebuie să respectăm și să ținem cont de ce se întâmplă în fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte pentru că ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure.

În localitățile în care sunt puține cazuri, în scenariul verde toți copii merg la școală și la grădiniță.

În scenariul galben, acolo copiii de grădiniță merg la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclu secundar merg copiii din clasa a VIII-a și la liceu tinerii din clasa a XII-a care se pregătesc pentru Bacalaureat.

În localitățile în scenariul roșu merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul vor face școala online.

În localitățile care intră în carantină, evident, toată lumea stă acasă.

Mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se verifică dacă un copil este bolnav sau nu, la câte cazuri se închide școala, toate aceste lucruri vor fi clarificate de ministerul Educației și ministerul Sănătății.

În consecință, pregătiți copiii pentru școală”, a declarat Klaus Iohannis. 

Incidența în cele trei scenarii:

scenariul verde – incidența sub 1 la mia de locuitori

scenariul galben – incidența de sub 3 la mia de locuitori

scenariul roșu – incidența de peste 3 la mia de locuitori

carantină - peste 6 la mia de locuitori

În cazul muncipiului Cluj-Napoca, incidența este de peste 3 cazuri la mie, astfel că vor merge la ore copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV.

Comentarii Facebook