Duminica 22 Decembrie

Se fac înscrieri la Academia de Poliție. Câte locuri sunt disponibile la Cluj



În această perioadă se fac încrieri pentru concursurile de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza” şi la şcolile de poliţie, iar cei interesați de o carieră în Poliție își pot depune cererile.

Astfel, până la data de 26 mai 2017, se pot depune cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la Academia de Poliție „Alexandru Ioan-Cuza”, la structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în funcție de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.

Pentru admiterea la școlile de poliție, candidaţii pot depune cereri de înscriere până la data de 21 iulie a.c., tot la unitățile teritoriale de poliție.

Dacă sunteți interesat de cariera de polițist, vă puteți înscrie pe unul dintre următoarele locuri:

a) Academia de Poliţie „ Alexandru Ioan-Cuza” Bucureşti:
 Facultatea de Poliție – 290 de locuri la frecvență, dintre care 8 pentru rromi, 6 pentru maghiari şi 4 pentru alte minorităţi, precum și 50 la frecvență redusă (pentru agenţii care au minim 1 an vechime în cadrul structurilor M.A.I.);
 Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Specializarea Drept: 115 de locuri la frecvență;
b) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 554 de locuri (14 locuri pentru rromi, 8 locuri pentru alte minorităţi);
c) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 150 de locuri
(6 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi);


Toate detaliile cu privire la înscriere și la desfășurarea examenelor se pot obţine de la serviciile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, de la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Resurse Umane sau de pe pagina de internet a Poliţiei Române: www.politiaromana.ro - Carieră - Admitere 2017.

Comentarii Facebook