Vineri 22 Noiembrie

Se înființează Compartimentul Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. A primit avizul Ministerului Sănătății


Pacienții Spitalului de Boli Infecțioase Cluj nu vor mai trebui redirecționați spre Unitățile de Primire a Urgențelor ale altor spitale. Se înființează Compartimentul Primiri Urgențe de Specialitate la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiu.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a obținut avizul Ministerului Sănătății pentru înființarea Compartimentului Primiri Urgențe de Specialitate.

Necesitatea înființării unei astfel de structuri este justificată, în principal, de numărul mare de pacienți, în medie între 80 și 100 de persoane pe zi, care se prezintă în mod spontan la Camera de Gardă cu diverse boli infecțioase, fără a avea bilet de trimitere de la medicul de familie și care necesită consultații medicale în regim de urgență și triaj epidemiologic. O mare parte dintre acești pacienți au nevoie, pe lângă consultația de specialitate, de investigații de laborator și/sau de radiologie, motiv pentru care, în prezent, sunt redirecționați spre Unitățile ori Compartimentele de Primire a Urgențelor ale altor spitale, pentru efectuarea examinărilor în regim de urgență

„Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este structurat pe două activități principale ale sistemului de sănătate, și anume: activitate spitalicească și activitate ambulatorie. Activitatea spitalicească este asigurată în unitatea principală situată pe str. Iuliu Moldovan, nr. 23, unde anual se realizează circa 7.000 de cazuri de spitalizare continuă și aproximativ 15.000 de cazuri de spitalizări de zi specifice patologiei bolilor infecțioase. De asemenea, Ambulatoriul Integrat al unității sanitare, situat pe str. Moților, nr. 19, este cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din țară, având o structură organizatorică ce cuprinde 24 de specialități clinice medicale pentru adulți, 11 specialități clinice medicale pentru copii și cinci laboratoare medicale”, transmite Consiliul Județean Cluj.

Comentarii Facebook