Se oprește gazul în Cluj-Napoca și Florești! A fost anunțată lista străzilor afectate
Joi, 27 martie 2025, serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar pe câteva străzi din Florești și o stradă din municipiul Cluj-Napoca
Pentru relocarea unei conducte de gaz, solicitată de autoritățile locale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 27 martie a.c., între orele 09.00 și 19.00, pe următoarele străzi din localitatea Florești: Valea Gârbăului, Răzoare, Vălean Mărgineanu, Crizantemelor, Traian, Avram Iancu (între nr. 486-504) și strada Colinei din municipiul Cluj-Napoca.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări”, au transmis reprezentanții companiei.
0 Comentarii