Sambata 23 Noiembrie

Se poate trăi bine și în Cluj, o tânără a făcut calculele: „Venitul de 7000 net este din 2 joburi destul de flexibile, în mare parte munca de acasă”


Se poate trăi bine și în Cluj, dacă ai un venit de 7000 de lei net pe lună, potrivit unor calcule făcute de o tânără care a vrut să împărtășească cu alții perspectiva sa despre viața în „orașul de 5 stele”. Fata spune că nu se zgârcește la mâncare, ba chiar își permite și un antrenor personal pentru sală. 

E imposibil ca cineva să nu aibă măcar o referință în minte atunci când aude de Cluj-Napoca. Acestea pot să difere în funcție de bula în care trăiește. În ultimele două decenii, orașul a înregistrat cea mai rapidă creștere economică din UE, după cum arată un reportaj Recorder care citează Forbes. Dezvoltarea economică a Clujului a început să aibă efecte vizibile: mai multe festivaluri, mai mulți oameni care vor să investească aici, mai multe locuri de muncă 

Un oraș care oferă atât de multe are însă și un cost al vieții destul de ridicat.

O tânără spune însă că reușește să se descurce destul de bine, ba chiar să economisească, asta în contextul în care lucrează la două joburi și are un venit de 7000 de lei net. 

Viața în Cluj - am depus efort sa scriu, sper ca va interesează subiectul. Cheltuieli lunare aproximative/persoana, 30 de ani (aproape), într-o relație, 2 animale de casa, Cluj, venit de vreo 7000 net/luna, pentru cine interesează. (Vezi în concluzie ce am schimbat în bine cand am trecut de pragul de 4500 net)

- Chirie/pers + cheltuieli - 1200 RON

- Cumparaturi (nu ne prea zgârcim, intră aici și ce comandăm cand nu apucam sa gatim - aici intra și detergenti, house stuff, etc) - 700 RON

- Self care (skin care, bath stuff, etc) - medie de vreo 200/luna

- Diverse (benzina ca nu prea circulam cu masina, taxi, bus) - în medie 300/luna

- Pets (motan pe medicamentatie + caine de talie medie, hrană premium, jucarii, treats, etc) - 350/luna

- Shopping spree/Cultura (haine usually de la outlet/SH, vizita la Carturesti, mers la Cinema City, opera - mai rar, cam la 4-5 luni, expoziții, etc) 150 RON/luna

- Ieșit în oraș (nu foarte des, cam de 2 ori pe luna seara si la cateva cafele) - 250 RON/luna

- Wellbeing/sanatate/sport - 550 ron (abonament sanatate la privat + personal trainer)

- Neprevăzute sunt always cel puțin 300/luna

-Țigări/tutun 500/luna

-Economii între 500 - 1500/luna, depinde de luna

- Ce ramane știe dracu pe ce se duc, dar se duc 

Partenerul are cam 6000, cheltuieli cam tot pe acolo.

Concedii avem cam 2 pe an în afara țării, nu dăm bani pe litoral 

Concluzii:

Venitul de 7000 este din 2 joburi destul de flexibile, în mare parte work from home.

Aș putea economisi/investi mai mult, dar sunt prea comodă și îmi place sa mă bucur de banii produși cand am o zi proastă și simt că merit un premiu.

Dacă rămânem în zona de 4500/5000 nu-mi permiteam sa primesc ajutor de la un personal trainer și nu îmi permiteam abonament la privat unde sa reusesc sa imi fac ușor și rapid toate analizele.

Chiria noastra este ieftina in raport cu ce oferă orașul, aici avem o bulina rosie, norocu nostru 

Faptul că nu ieșim foarte des în oraș și faptul ca nu umblam cu masina si nu platim parcari e bonus la final de luna.

Ce am zis mai sus e aprox, evident ca diferă de la luna la luna...

Sunt curioasa, cum vă sună? Unde găsiți loc de îmbunătățiri? Voi cum stați cu bănuții și cum îi gestionati?”, a transmis fata pe un grup de Facebook destinat tinerilor.

Lumea a fost cam sceptică în raport cu calculele făcute, mai ales pentru cei 700 de lei puși la categoria „cumpărături”: „Eu vreau să știu cum reușiți cu 700 de persoană pentru cumpărături, că noi punem câte 1000 și uneori nu ajunge”; „Eu nu prea cred în suma de 700 de lei pentru Cluj”; „Mi-a plăcut aia cu „nu prea ne zgârcim” 700 ron Mie mi se pare extrem de puțin”; „Toata lumea vrea să știe cum mâncați voi de 700 lei pe lună”.

Tânăra a revenit însă rapid cu o explicație: „Păi am zis și mai sus, calculul e de persoană și suntem 2, deci în jur la 1400. De 400 ne comandăm, cam 1 data/saptamana. În rest facem o ciorba/supa pe saptamana, luăm legume din piața, carne usually ne luăm pui și cand găsim un peste proaspat, nu ne prea luăm porcarii, mancam multe omlete și multe legume și fructe de sezon usually. Nu ne avântăm la o grămadă de chipsuri și ciocolata, ca nu suntem fani. Ne iese costul de cumparaturi vreo 250/saptamană - desigur există și excepții”.

Comentarii Facebook