Duminica 22 Decembrie

Se propune ca noile mall -uri ale Clujului să nu aibă DELOC parcări, pentru a favoriza pietonii. Legea, însă, e clară


Clujul va avea în următorii ani încă două mall -uri, plus zone de birouri și locuințe. Un activist civic prezent la dezbateri a propus să se renunțe de tot la parcări, deși mașina în ziua de azi este indispensabilă. 

Mallul de la Sanex ar urma să aibă 5000 de locuri de parcare, iar cel de la Carbochim tot atât. 

Activistul Adrian Dohotaru a spus că trebuie schimbat regulamentul de parcări și să renunțăm la parcări. ”Aș miza pe un număr mai mic de parcări, pentru a favoriza partea pietonală. Dacă ducem 5000 de mașini acolo, orașul va fi înghesuit și poluat. Zona va avea o parcare cu 5000 de locuri și dacă e după mine aș face mult mai puține, chiar deloc”, a spus Adrian Dohotaru.

Deși inițial nu a avut astfel de idei la consultațiile din cadrul Comisiei de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a reacționat și a întrebat dacă se poate renunța la parcări, deși viceprimarul Dan Tarcea l-a adus cu picioarele pe pământ, spunându-i că ”nu se poate face mall fără parcări și nici cu reducerea lor, pentru că acolo oamenii vor merge la centru comercial și la cumpărături”. 

Ideea este de descentralizare a orașului. Să nu meargă toți la același centru comercial, ci la cel lângă care locuiesc. Cei care vor să meargă în altă parte, să ia transportul în comun”, a precizat primarul Emil Boc. În același timp, specialiștii l-au informat că legea națională prevede un număr minim de parcări și regulamentul local nu poate bate legea. 

Aceeași discuție s-a ridicat și în cazul mall -ului de la Carbochim. Primarul Emil Boc a spus că este bine să fie mai multe astfel de investiții, pentru ca oamenii să poată alege și să nu fie nevoită să mai meargă cu autoturismul la mall.

Ambele investiții sunt extrem de mari, de minim un miliarde de euro fiecare. De asemenea, acestea sunt utile pentru că cele două zone sunt rămase mult în urma orașului. 

Discuțiile din Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca sunt preliminare, urmând să se discute punctual în următoarele ședințe. La prima dezbatere concluziile au fost pozitive și s-a tranșat problema parcărilor. Mai exact s-a spus că nu se poate face o astfel de investiție ignorând factorul auto.

Citiți AICI despre mall -ul de la Sanex și AICI despre mall -ul de la Carbochim. 

Comentarii Facebook