Duminica 22 Decembrie

Se topește România! Vreme caniculară peste tot în țară. Vezi ce temperaturi se vor înregistra la Cluj în perioada următoare


Meteorologii anunță cel puțin trei zile cu temperaturi infernale în nordul și în vestul țării, unde a fost emis cod portocaliu de caniculă. Nici restul României nu se bucură de vreme mai prietenoasă, pentu că temperaturile vor fi cu 10 grade mai mari decât cele normale acum. De atfel, a fost cea mai călduroasă dimineață pentur șase stații meteo din țară, unde s-au înregistrat recorduri termice. 

În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, meteorologii anunţă cele mai ridicate temperaturi în zilele următoare. Acolo am putea vedea inclusiv temperaturi care ajung şi la 39-40 de grade Celsius la umbră, iar vârful acestui val de căldură va fi resimţit vineri, 1iulie, şi în restul ţării.

La Cluj, de miercri, 29 iunie, până vineri, 1 iulie, inclusiv, temperaturile nu vor scădea sub 30 de grade Celsius în timpul zilei.

Caniculă peste România

Și în București, vor fi temperaturi de 37-38 de grade Celsius, peste pragul de caniculă. Acest val de vreme caldă au pus deja autoritățile în alertă. În București, vedem deja primele măsuri, Prefectura Capitalei a anunțat că vor fi puse acele corturi în care se poate merge în cazul în care ni se face rău pe stradă, pentru a bea un pahar cu apă. 


Comentarii Facebook