Duminica 22 Decembrie

Se trece la asfaltarea drumului judeţean DJ 107R Băişoara - staţiunea Muntele Băişorii

 

Pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara - staţiunea Muntele Băişorii s-au executat şi finalizat până în prezent lucrări de tratament dublu bituminos pe o lungime totală de 6 kilometri.

 

Lucrările au vizat două sectoare de drum, de la kilometrul 47+350 până la kilometrul 46+150 (1,2 kilometri), respectiv de la kilometrul 28+650 până la kilometrul 33+450 (4,8 kilometri). 

 

Totodată, în contextul în care temperaturile din această perioadă au început să scadă în zona de munte, devenind insuficient de ridicate în vederea executării de lucrări de tratament dublu bituminos, precum şi pentru a avea garanţia realizării unor lucrări de calitate, s-a hotărât ca pe restul sectorului de drum să se execute lucrări de aşternere de covor asfaltic, superioare din punct de vedere calitativ, lucrările urmând să demareze în aceste zile.

 

Obiectivul Consiliului Judeţean Cluj nu se rezumă doar la a reabilita cât mai rapid acest drum judeţean care are rolul de a stimula dezvoltarea uneia dintre cele mai importante zone turistice ale judeţului ci şi de a beneficia de lucrări de cea mai bună calitate, conform tuturor exigenţelor şi  normativelor în vigoare, astfel încât şi durabilitatea acestora să fie una cât mai mare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

 

Lucrările se execută numai în condiţii meteorologice favorabile, calitatea acestora fiind în permanenţă verificată de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj.

Comentarii Facebook