Duminica 22 Decembrie

Se vor înregistra până la 40 de grade Celsius în Cluj. Premierul Nicolae Ciucă: „Nu tratați canicula ca o problemă minoră”


Urmează zile de foc pentru clujeni, fiind așteptate maxime de 39 de grade. Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj prefecţilor, vineri, 22 iulie, într-o videoconferinţă pe tema măsurile de combatere a efectelor caniculei.

Nicolae Ciucă le-a solicitat prefecţilor desfăşurarea de activităţi de prevenţie şi informare astfel încât cetăţenii să conştientizeze riscul temperaturilor ridicate şi să existe coordonare în activităţile de combatere a efectelor caniculei, transmiţându-le să nu trateze evenimentele ca fiind „de natură minoră”, pentru că ele pot să crească şi să devină „grave”.

Ciucă a organizat o videoconferinţă pe tema măsurilor de intervenţie pentru combaterea efectelor caniculei.

 

Solicit Prefecturilor să discute cu toţi primarii, cu toate autorităţile administrativ-locale să desfăşoare activităţi de prevenţie. Avem nevoie ca cetăţenii să fie informaţi, să conştientizeze că pericolul generat, pe de o parte, de faptul că, iată, ne aflăm în campanie, sunt o serie întreagă de activităţi în derulare, riscul este amplificat de temperaturile foarte ridicate şi cred că partea aceasta de prevenţie este foarte importantă pentru că nu toţi oamenii au timp să citească presa sau să privească la televizor, ci sunt la activităţi, au tot felul de munci în derulare, motiv pentru care cred, mai mult ca orice, că prevenţia şi informarea sunt cele care pot să ne ajute în efortul pe care îl facem. (...) Vă solicit să fie întocmit un plan de informare şi prevenţie la nivelul fiecărei autorităţi locale şi să se comunice la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă modul în care el se desfăşoară”, a transmis prim-ministrul.

De asemenea, premierul a mai cerut că la nivelul fiecărui Comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă să se desfăşoare de câte ori este nevoie şedinţe extraordinare pentru a interveni operativ.

40 de grade la Cluj-Napoca

Pentru clujeni urmează trei zile de foc, fiind așteptate 40 de grade în ziua de sâmbătă. 

Conform weather.com, temperaturile maxime și minime din această perioadă în Cluj-Napoca sunt următoarele:

  • Vineri, 22 iulie - temperatură maximă 38 de grade, temperatură minimă 18 grade (pe timp de noapte);
  • Sâmbătă, 23 iulie - temperatură maximă 39 de grade, temperatură minimă 19 grade (pe timp de noapte);
  • Duminică, 24 iulie - temperatură maximă 33 de grade, temperatură minimă 17 grade (pe timp de noapte), cu șanse de ploaie.

Cluj, sub cod galben de caniculă

Județul Cluj se află sub cod galben de caniculă în zilele de vineri și sâmbătă.

Potrivit ANM, vineri (22 iulie) și sâmbătă (23 iulie), valul de căldură se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18 - 20 de grade.

Recomandări CNSU pe timp de caniculă

Prin hotărârea CNSU a fost aprobat, joi, un set de recomandări pentru populație:

  • evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
  • evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11:00 - 18:00;
  • asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduţe, fructe, legume sau iaurturi;
  • adaptarea vestimentaţiei prin purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitarea consumului de alimente cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală, precum şi a băuturilor alcoolice şi a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.

De asemenea, CNSU a aprobat un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru instituţii sau autorităţi publice centrale sau locale:

  • adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber;
  • amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţie, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
  • informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare precum şi interdicţia utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
  • monitorizarea zonelor forestiere şi în special a celor frecventate de turişti de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
  • desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;
  • continuarea aplicări dispoziţiei şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 894 din 20.06.2021;
  • identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile;
  • asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.

Comentarii Facebook