Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a publicat cazul lt.-maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013 la vârsta de 86 de ani, una dintre cele 35 de persoane care au deținut funcții de conducere în sistemul penitenciar comunist, suspectate de IICCMER de comiterea unor crime și abuzuri politice.

În urma investigațiilor desfășurate, IICCMER a identificat o serie de date şi indicii temeinice care arată faptul că, în perioada în care lt.-maj. Sebestyen Gheorghe Iuliu a îndeplinit funcția de locțiitor pentru pază și regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla (Formațiunea 0606), deținuții politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acest tip de regim de detenţie poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie care au dus în final la decesul a numeroşi deţinuţi.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor identificate în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Penitenciarului Gherla şi a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în perioada în care lt.-maj. Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim, la penitenciarul Gherla au decedat 15 deţinuţi.

În raportul de investigație al IICCMER se arată că „există indicii în sensul că,în perioada ianuarie 1954 – decembrie 1955, locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu se face vinovat în mod direct de decesul a cel puţin 15 deţinuţi identificaţi până în prezent, urmare a regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condițiile mizere din camere și supraaglomerarea, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.”

Analizând vârstele celor care au murit la penitenciarul Gherla în timpul mandatului lui Sebestyen Gh. Iuliu, constatăm că în categoria de vârstă 30-40 de ani a existat un singur deces; între 40-50 de ani - 3 decese; între 50-60 de ani - 4 decese; între 60-70 de ani - 7 decese; limitele inferioare și superioare de vârstă fiind de 32, respectiv 69 de ani la momentul decesului.

În ceea ce privește cauzele morților, așa cum apar ele în documente, aceasta sunt: ulcer operat, TBC pulmonar; pneumonie cazeoasă; TBC pulmonar și insuficiență cardiacă; nefrită albuminurică hipertensivă; pneumonie; insuficienţă cardiacă; miocardită; ictus apoplectus; edem carcinom, sufocare prin autostrangulare. Dintre cele 15 decese, 7 s-au datorat TBC-ului sau altor afecțiuni pulmonare (pneumonie), 2 decese au fost cauzate de afecțiuni cardiace, iar alte 6 decese au avut cauzele indicate mai sus. În cazul deținutului decedat prin asfixiere mecanică, precizăm că este foarte posibil ca acesta să fi recurs la acest gest din cauza condițiilor de detenție de la închisoarea Gherla. Totodată, se remarcă faptul că diagnosticele celor decedați erau sau puteau fi consecințe directe ale regimului de detenție din cadrul penitenciarului Gherla. Astfel, cei decedați sufereau de așa numitele boli ale mizeriei (tuberculoza), afecțiuni care, în condiții normale, ar fi putut fi tratate. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pe lângă alimentația precară și lipsa îngrijirilor medicale, o contribuție importantă la decesul deținuților politici o aveau și pedepsele pe care aceștia le primeau pentru cele mai mici abateri de la regulament: izolarea, bătaia, lipsa hranei pentru mai multe zile consecutiv.

Cele 15 decese au fost identificate în urma studierii mai multor surse arhivistice și există posibilitatea ca alte documente relevante, care să ducă la identificarea mai multor victime, să fie identificate în perioada următoare.

Cercetătorii IICCMER au întreprins, de-a lungul timpului, o serie de demersuri pentru a identifica și intervieva cât mai mulți foști deținuți ai penitenciarului Gherla. Astfel, au fost identificați și intervievați 12 supraviețuitori, care și-au amintit aspecte ce au relevanță  în ceea ce privește proba regimului de exterminare din perioada în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim la acest penitenciar.

În decembrie 1954, când Iuliu Sebestyen ocupa funcția de locțiitor pentru pază și regim, la penitenciarul Gherla se aflau aproximativ 1.400 de deţinuţi politici (cei mai mulți fiind aduși de la lagărele de muncă aflate pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră), aflați în celule comune, supraaglomerate. Totodată, arătăm că în sistemul penitenciar comunist, inclusiv la Gherla, deținuții politici erau separați de deținuții de drept comun, în secții distincte, beneficiind de tratamente diferite, așa cum vom arăta mai jos. Numărul deținuților politici a fost, mai ales în timpul valurilor de represiune, mai mare ca cel al deținuților de drept comun.

Din mărturiile victimelor reiese în mod clar faptul că regimul de detenție aplicat în perioada în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a deținut funcția de conducere în cadrul penitenciarului Gherla a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiții de detenție mizerabile și inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din celule și aglomerare excesivă; lipsa medicamentelor și a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistență medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament; condițiile de muncă foarte grele la care erau supuși toți deținuții, indiferent dacă erau inapți sau bolnavi; printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), bătaia primită cu ocazia condamnării de către cei care săvârșeau abateri de la regulament ș.a. Toate aceste măsuri definesc regimul de detenție instituit și menținut în timpul în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a deținut funcția de conducere în cadrul penitenciarului Gherla și reprezintă premisele declanșării și instaurării unui regim de exterminare a deținuților politici.

În calitatea sa de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la Penitenciarul Gherla, Sebestyen a pus în aplicare, în mod direct şi cu intenţie, un regim de exterminare, cu acordul tacit al autorităţilor interesate de anihilarea fizică a opozanţilor politici. Faptul că, în perioada amintită, locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost un instrument al mecanismului represiv al României comuniste şi al acţiunii de lichidare fizică a opozanţilor regimului nu înlătură răspunderea individuală pentru abuzurile săvârşite, care au dus la decesul celor 15 deţinuţi. Altfel spus, argumentul îndeplinirii ordinelor venite pe cale ierarhică nu îl exonerează de răspundere penală pe locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu. 

La solicitarea IICCMER, organele abilitate au comunicat în luna noiembrie că Sebestyen Gheorghe Iuliu a decedat în octombrie 2013. Având în vedere această informație, IICCMER a dispus, conform procedurii interne, clasarea investigației și a demersurilor de sesizare a organelor de cercetare penală.

Precizăm totodată că în cazul Sebestyen urmau să fie făcute și alte acte de investigații care sa identifice mai multe probe dacă nu ar fi intervenit decesul. Această sinteză reflectă așadar stadiul investigației din luna noiembrie 2013.

Investigația în cazul Sebestyen a fost coordonată de Cosmin Budeancă, expert-cercetător, supervizat de Dan Mihai Țălnaru, director general în cadrul IICCMER.

”Numărul deținuților decedați la penitenciarul Gherla demonstrează, și în acest caz, duritatea regimului impus și întreținut de Iuliu Sebestyen. Așa cum arată probele din acest dosar, e un caz tipic de lichidare a deținuților închiși din motive politice. Am aflat în noiembrie anul trecut că Sebestyen a decedat și, în consecință, nu a mai apucat să răspundă pentru faptele sale. Totuși, o situație similară poate apărea oricând, mai ales dacă nu vom avea resursele necesare pentru a accelera ritmul desfășurării investigațiilor în cazul responsabililor din sistemul penitenciar suspectați pentru comiterea unor crime și abuzuri în timpul regimului comunist”, a precizat Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER.

Conform documentelor și surselor IICCMER, Iuliu Gheorghe Sebestyen s-a născut la 18 mai 1927 în comuna Bonţida, judeţul Cluj, într-o familie de țărani. A absolvit 7 clase elementare și Liceul Reformat maghiar din Cluj (1942-1948), devenind apoi student la Facultatea de Drept și Economie Politică din cadrul Universității ”Bolyai” din Cluj (1948-1949). La început a lucrat ca vânzător și apoi funcționar la „Alimentara” din Cluj (1949-1950). Potrivit documentelor de arhivă, Sebestyen a activat de timpuriu în organizația comunistă de tineret din cartierul Mănăştur din Cluj. A fost responsabil cu agitaţia şi propaganda, secretar în UTM, în intervalul 1948 – 1953.

A fost eliberat din funcția de ajutor de secretar al organizaţiei de bază UTM pe Direcţia Generală Politică din MAI după ce a fost sancţionat pentru „abateri de la morala proletară” cu interzicerea de a mai ocupa munci de răspundere în cadrul organizaţiei UTM. În aprilie 1955, Sebestyen a fost sancționat și pe linie profesională cu 10 zile de arest la garnizoană pentru abateri disciplinare (beţie şi acte de huliganism).

Organizaţia judeţeană a tineretului comunist Cluj l-a trimis pe Sebestyen la Şcoala de educatori (ofiţeri politici) MAI din Bucureşti (martie-apr. 1950), ulterior fiind transferat la Şcoala de educatori (ofiţeri politici) MAI din Oradea (apr.-dec. 1950). La puțin timp după absolvirea şcolii de ofiţeri politici a fost repartizat la Direcţia Politică din cadrul direcției penitenciarelor şi repartizat în funcţia de locţiitor politic la penitenciarul Satu-Mare (20 dec. 1950-oct. 1951).

Sebestyen a deținut mai multe funcții „didactice” în sistemul penitenciar între 1951 și 1953. A fost de asemenea şef al Biroului Cadre la Centrul de Coordonare a Coloniilor şi Penitenciarelor Constanţa din cadrul DLCM, organism care coordona activitatea tuturor lagărelor şi coloniilor de muncă din zona Canalului Dunăre - Marea Neagră (1 martie - mai 1953). A lucrat pentru scurtă vreme în Serviciul Cadre din Direcția Lagărelor (aug.-sept. 1953).

La penitenciarul Gherla a fost inițial comandant pluton supraveghere (oct. 1953 - ian. 1954), iar apoi locţiitor al comandantului pentru pază şi regim (ian. 1954 - dec. 1955). Ulterior a ocupat funcția de şef Birou Pază şi Regim la Formaţiunea 0893 - Poarta Albă (1 dec. 1955 - apr. 1956).

Sebestyen a fost trecut în rezervă din rândul cadrelor MAI la 30 iunie 1956 cu gradul de locotenent-major. După părăsirea sistemului penitenciar, Sebestyen a îndeplinit funcţia de şef al sucursalei CEC din Raionul Sărmaş începând cu 1956.

Penitenciar de maximă siguranță, una dintre cele mai mari închisori din România comunistă (alături de Aiud și Jilava), Gherla a fost un loc de exterminare pentru diferite categorii de deținuți politici (la Gherla au fost deținuți doar bărbați). Tratamentul inuman aplicat deținuților politici rezultă din numeroase surse (orale, memorialistice sau de arhivă) și s-a desfășurat cel mai târziu până în 1964 (dar mai cu seamă în anii ’50), după care specializarea stabilimentului carceral a devenit de drept comun.

În perioada iunie 1950 - martie 1952, la penitenciarul Gherla a fost pus în practică un proces de „reeducare”, după metode și tactici cunoscute astăzi sub sintagma de „fenomenul Pitești”. Spre deosebire de alte locuri în care fusese aplicată pe deținuții politici, reeducarea de a Gherla a debutat mai târziu și s-a încheiat fără a avea amploarea de la Pitești. Cu toate acestea, punerea în practică a acestui fenomen aici, coordonarea sa de către responsabili din cadrul sistemului penitenciar și ai Securității, precum și statutul închisorii în cadrul sistemului de detenție politică (închisoare mare, în primele trei din România comunistă, supraaglomerată, cu numeroși deținuți politici care erau considerați deosebit de periculoși de către regimul comunist), au determinat conducerea de mai târziu să utilizeze asupra deținuților metode care aminteau de reeducare. Astfel, după stoparea reeducării, conducerea penitenciarului Gherla a dat dovadă de exces de zel în aplicarea în continuare a unui regim de teroare, cu consecințe grave asupra sănătății fizice și psihice a deținuților politici.

În timpul mandatului lui Sebestyen la penitenciarul Gherla, comandant al închisorii a fost căpitanul Goiciu Petrache (1952-1959), care a impus un regim sever, bazat pe violenţă şi lichidare fizică. Fost director la penitenciarul Galați, cunoscut pentru excesele sale violente la adresa deținuților politici, exponent al politicii de exterminare a „dușmanilor de clasă”, Goiciu a instituit, alături de colaboratorii săi, un regim de teroare, care a condus la decesul a numeroși deținuți politici. În cadrul acestui regim, tortura, condițiile dure de detenție, lipsa asistenței medicale, lipsa hranei adecvate și pedepsele au reprezentat o constantă a traiului carceral în perioada de activitate a lui Iuliu Sebestyen în acest penitenciar.