Secție modernă pentru tratarea toxicomanilor minori, dată în folosință la Cluj. O investiție necesară, să sperăm că va rămâne nefolosită! VIDEO
Clinica de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a deschis porțile unei secții unice la nivel național, destinată tratării minorilor afectați de toxicomanie. Noua secție, cu o capacitate de 10 paturi, reprezintă o premieră în România și un pas major în asigurarea unui cadru adecvat pentru îngrijirea celor mai vulnerabili pacienți.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, care a finalizat în 2024 construcția modernă a clinicii printr-o investiție de aproximativ 39 de milioane de lei, finanțată din fonduri europene.
„Este un moment important pentru sănătatea copiilor din Cluj și din întreaga țară. Sperăm, însă, ca această secție să fie cât mai puțin utilizată, iar prevenția să rămână prioritară în combaterea acestui fenomen,” au declarat reprezentanții Consiliului Județean.
Noua facilitate oferă condiții moderne de tratament și are scopul de a răspunde nevoilor urgente din domeniul psihiatriei pediatrice, contribuind totodată la creșterea gradului de conștientizare a problemelor legate de toxicomanie în rândul minorilor.
1 Comentariu
Doua spanzuratori pentru dealeri erau mai ieftine si mai eficiente, dar criminalii au drepturi in UE.