Duminica 22 Decembrie

Șef sindicat Poliție Cluj: Polițiștii din aeroporturi trebuie să fie mai bine dotați. IPJ Cluj primește încă 10.000 de măști


Președintele Sindicatului Polițiștilor Cluj, Constantin Mandache, a solicitat Ministerului de Interne și Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) să doteze polițiștii corespunzător din toată țara, pentru a nu fi expuși îmbolnăvirilor. 

Mandache a spus că IPJ Cluj s-a mișcat bine până acum, în privința dotărilor, și va mai primi zilele următoare încă 10.000 de măști, dar că sunt județe în țară care sunt deficitare. 

Conform datelor oficiale, în 6 martie s-au cumpărat la Cluj 1.300 de măști pentru polițiști, în valoare de 3.600 de lei, în 9 martie încă 9.000 de măști, în valoare de 24.750 de lei,  iar în 20 martie alte 10.000 de măști, cu o valoare de 29.000 de lei. IPJ Cluj a mai primit din donații încă 2.200 de măști. Până acum, polițiștii au avut la dispoziție 22.500 de măști de protecție.

În privința mănușilor, IPJ Cluj a cumpărat în 4 martie 650 de perechi, în valoare de 143 de lei, în 9 martie încă 7.350 de perechi, în valoare de 1.617 lei, iar în 13 martie alte 8000 de perechi, în valoare de 2.080 de lei. Poliția Cluj a mai primit din donații în 3.150 de lei, având până acum un total de 19.150 de perechi de mănuși. 

Clujul a putut cumpăra numai 160 de litri de dezinfectant de mâini și 860 de litri de dezinfectant de suprafețe. 

Președintele Sindicatului Polițiștilor Cluj, Constantin Mandache, a spus că polițiștii din aeroporturi, de la preluarea cazurilor, trebuie să fie mai bine dotați.

Din fericire, încă niciun polițist nu a fost declarat pozitiv cu coronavirus. 

Comentarii Facebook